30 decembrie 1947, abdicarea Regelui Mihai și instaurarea dictaturii staliniste în România

Like ISTORIA ROMÂNILOR pentru noutăți !

După ocuparea teritoriului României de către Armata Roșie, transformarea țării în republică populară și impunerea unui regim de tip sovietic erau o chestiune de timp. Opoziția internă față de acapararea totală a puterii de către comuniști nu putea avea sorți de izbândă, în pofida unor gesturi spectaculoase, precum „greva regală” (21 august 1945-7 ianuarie 1946) sau votul masiv împotriva alianței electorale conduse de comuniști, la alegerile din 19 noiembrie 1946.

Forțele democratice din România nu aveau sprijin nici pe plan extern. Prin acordul de procentaj, semnat în secret la Moscova de Churchill și Stalin (octombrie 1944), Uniunea Sovietică primea mână liberă în România. Semnarea tratatelor de pace de la Paris dintre Aliați și statele Axei, inclusiv România (februarie 1947), și ratificarea acestora de către cele trei mari puteri care au câștigat războiul au însemnat și o recunoaștere a regimului impus la București în martie 1945.

„Regele Mihai a reprezentat ultimul bastion al democrației și a dat o adevărată bătălie de ariergardă împotriva comunizării României. Soarta suveranului era însă pecetluită: încă de la  7 martie 1945, a doua zi după instalarea guvernului Groza, un grup de activiști sovietici au remis reprezentanților PCR, Ana Pauker, Constantin Pârvulescu și Constantin Doncea, un plan de comunizare a României care prevedea, printre altele, «abdicarea regelui și exilul familiei regale». Măsurile fixate în plan urcarea urmau să fie realizate în următorii trei ani” (Florin Constantiniu).

Evenimentele produse în ultimele luni de război și în primii doi ani după încheierea conflictului mondial nu lăsau însă niciun dubiu: monarhia urma să fie înlăturată din România. Singurele întrebări erau când și cum. Prilejul s-a ivit la sfârșitul anului 1947. Regele Mihai și regina- mamă Elena au fost invitați la Londra, la nunta prințesei moștenitoare a Marii Britanii, Elisabeta, cu ducele Philip de Mountbatten. Cei doi au părăsit Bucureștiul pe data de 11 noiembrie.

Citește și :   Maghiarizarea românilor din Ungaria si Ardeal

30 decembrie 1947, abdicarea Regelui Mihai , instaurarea dictaturii staliniste în România

În timpul vizitei în străinătate, regele Mihai a purtat mai multe convorbiri secrete cu oficiali și diplomați occidentali, printre care Ernest Bevin, ministrul de Externe britanic, și Lewis Williams Douglas, ambasadorul Statelor Unite, în urma cărora a fost extrem de dezamăgit. Printre subiectele abordate a fost și oportunitatea întoarcerii în România. Americanii și britanicii i-au dat de înțeles că decizia de a se întoarce sau nu înapoi în țară „îi aparține în totalitate” regelui Mihai.

În țară, „mulți români se temeau că Mihai nu se va mai întoarce de la Londra”, arată o telegramă a Legației SUA de la București. Aceste temeri erau justificate, în contextul în care România rămăsese ultima monarhie din Europa de Est ocupată de sovietici, toate celelalte dinastii fiind înlăturate. Regele Mihai a părăsit Londra pe 29 noiembrie, dar nu s-a întors direct în România, ci s-a oprit în Elveția. Încă mai aștepta sfatul americanilor.

Pe data de 17 decembrie, Legația americană de la Berna a fost informată că regele Mihai a hotărât să se întoarcă în țară, „în absența consilierii din partea Statelor Unite ale Americii”. Regele Mihai a sosit în București pe 21 decembrie, fiind întâmpinat în gara Mogoșoaia de membrii guvernului și miniștrii plenipotențiari ai țărilor prin care a trecut suveranul român, Marea Britanie, Franța, Elveția, Austria și Ungaria.

A fost o primire rece, strict protocolară, în evident contrast cu cea rezervată mareșalului iugoslav Iosip Broz Tito, care vizitase România cu câteva zile înainte. Cu acea ocazie a fost invitat tot corpul diplomatic de la București, atât la sosire, cât și la plecare. Două zile mai târziu, regele Mihai a plecat la Sinaia, împreună cu suita sa și cu regina mamă, pentru a petrece Crăciunul și Anul Nou, nu înainte de a semna decretul privind numirea lui Emil Bodnăraș în funcția de ministru al Apărării Naționale.

Citește și :   Gheorghe Gheorghiu-Dej a acționat pentru inăbușirea revoluției ungare din 1956

În seara zilei de 29 decembrie, regele Mihai primește un telefon de la premierul Petru Groza, care îi solicită o întrevedere la București, în ziua următoare, fără să-i spună motivul. Nimeni nu se aștepta la abdicare, membrii Curții au crezut că ar putea fi vorba despre o discuție privind viitoarea căsătorie a regelui Mihai cu prințesa Ana de Bourbon-Parma, eveniment pentru care Guvernul trebuia să-și dea acordul, conform normelor. În zorii zilei de 30 decembrie, suveranul și regina mamă pornesc spre București.

Regele, forțat să abdice
În zilele precedente, Guvernul comunist adoptase un plan secret de măsuri pentru a forța abdicarea regelui și a preveni o eventuală reacție negativă a populației. Conform unui raport al Legației britanice de la București, din 8 ianuarie 1948, când a ajuns în București, pe șoseaua Kiseleff, unde se află Palatul Elisabeta,

„Regele a observat un mare număr de trupe comuniste din [Divizia] «Tudor Vladimirescu», antrenate de ruși, cu arme automate, pe care le-au încărcat imediat ce automobilul Regelui s-a apropiat. Văzându-l pe Rege, trupele au permis trecerea automobilului acestuia, dar au barat drumul automobilelor din suită. Regele a intrat în interiorul Palatului Elisabeta, pe care l-a aflat înțesat cu trupe [din Divizia] «Tudor Vladimirescu»”.
La scurt timp, la Palatul Elisabeta au sosit Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej, ministrul Industriei și transporturilor. Aceștia au cerut tuturor, în afară de rege și de regina mamă, să părăsească încăperea. Conform raportului Legației britanice, „Groza s-a plasat pe o latură a încăperii și n-a luat parte la discuție”.

Gheorghiu-Dej i-a spus regelui că „Noi și grave evenimente au intervenit și ele fac esențial ca Majestatea Voastră să abdice imediat”. Raportul precizează că „Regele a solicitat un răgaz de 24 de ore pentru a evalua situația, la care Dl. Dej a replicat că avea la dispoziție zece minute”.

Citește și :   Proiecte care au murit : Calea ferată Brașov–Buzău

În cele din urmă s-a ajuns la un acord, regele Mihai avea la dispoziție o oră, după care, a amenințat Dej, se putea produce o „baie de sânge”, iar suveranul ar fi fost făcut responsabil pentru asta. Dej l-a amenințat pe regele Mihai că cei aproximativ o mie de studenți care se aflau în acel moment în închisorile din București ar putea fi executați și susținea că Guvernul nu putea asigura siguranța cetățenilor Bucureștiului, dacă ar fi izbucnit mișcări de stradă din cauza refuzului monarhului de a abdica.

Mai multe surse, întărite ulterior și de suveran, susțin că ar fi fost amenințată chiar viața regelui. Petru Groza ar fi scos un pistol din buzunar și i-ar fi spus regelui: „Vedeți dumneavoastră, nu vreau să am aceeași soartă ca și Antonescu”, făcând referire la actul din 23 august 1944. Peste ani, Emil Bodnăraș a evocat evenimentele produse atunci:

„Înarmat era el [Gheorghiu-Dej – n.r] cu partea teoretică, iar pentru partea practică i-am dat un pistol în mână, putea să-l bage în buzunar, i-am dat unul mai mititel să-l dea și lui Petru Groza, care îl însoțea în această misiune, deși formal, Groza era fațada cu care se intra în Palat; și restul măsurilor organizatorice, concretizate foarte precis până la cele mai mici amănunte, în batalioanele muncitorești înarmate, în măsuri luate pe tot teritoriul țării, ca nicio vrabie dă nu poată scăpa observației noastre”.
Regele Mihai și regina mamă erau izolați în palat, nimeni nu putea să iasă sau să intre, iar liniile telefonice fuseseră tăiate. În cele din urmă, Regele Mihai a acceptat să semneze actul de abdicare înmânat de Gheorghiu-Dej și Groza, fără să poată modifica niciun cuvânt.

(Articol citit de 293 ori)
Voteaza articolul !
[Voturi: 5 Media: 4]
Get new posts by email:

Telegram

si

Facebook

Share
Share