Saturday, November 27, 2021
Descoperă și promovează istoria, frumusețile și misterele României


Cel mai scump film din istoria cinematografiei românești, Mihai Viteazul

By admin , in File de Istorie , at 28th aprilie 2021 Etichete: , , , ,


Cel mai cunoscut film istoric produs vreodată de Studioul Cinematografic Bucureşti, „Mihai Viteazul“, a început cu regizorul Sergiu Nicolaescu în hainele domnitorului. Partitura i-a revenit în cele din urmă lui Amza Pellea, care a şi creat un rol memorabil.

August 1970. Forfotă mare la Buftea. „Vine americanu’ să cumpere filme româneşti“, se auzea în stânga şi-n dreapta. Febra pregătirilor s-a declanşat imediat după aflarea neobişnuitei ştiri. S-au vopsit bordurile, s-a aplicat platourilor o curăţenie generală. Emisarul de la Hollywood a fost condus cu mare fast în sala de proiecţie, acolo unde i s-au prezentat, pe rând, ultimele producţii ale Studioului Cinematografic Bucureşti. Nimic nu părea să-l mulţumească însă pe american. „Altceva n-aveţi?“, întreabă el la finalul vizionării. Directorii studioului dădeau din colţ în colţ. Până când unuia dintre ei i-a venit o idee: „Ar mai fi un titlu, dar nu e încă montat, abia s-au încheiat filmările. E cel mai scump film care s-a făcut la noi“. Americanul a devenit curios: „Haideţi să vedem o bobină…“. La finalul proiecţiei, era numai un zâmbet: „Asta e ce căutam, îl cumpărăm. Dar cu o condiţie: ne facem singuri montajul!”.

Aşa a ajuns filmul „Mihai Viteazul“ să fie distribuit de „Columbia Pictures“ la nivel global. O performanţă remarcabilă pentru cinematografia românească, mai ales că americanii au plătit părţii române 200.000 de dolari şi au investit enorm în promovarea peliculei care a circulat în Occident sub numele de „The Last Crusade“ („Ultima cruciadă”). „Americanii au făcut un montaj paralel, iar filmul lor a avut o singură serie (n.r: 102 minute), faţă de cele două din varianta originală, care s-a distribuit în România şi în ţările socialiste (n.r: 211 minute). S-au păstrat aproape exclusiv scenele de lupte, iar pelicula a avut un aer pur occidental.

La vreo trei ani de la întâmplarea cu americanul, Sergiu Nicolaescu a fost la Paris şi, întâmplător, a văzut în vitrina unui cinematograf afişul filmului «La dernière croisade». Şi-a cumpărat bilet, a intrat şi a văzut liniştit varianta occidentală a peliculei. I-a plăcut foarte mult“, şi-a reamintit cascadorul Adrian Ştefănescu.

Citește povestea vieții lui Mihai Viteazul

Povestea filmului „Mihai Viteazul“ a început în 1966, când titlul a fost anunţat în planul Studioului Cinematografic Bucureşti pentru anul următor, pe un scenariu de Mihnea Gheorghiu şi în regia lui Mihai Iacob. După succesul fulminant al peliculei „Dacii“, şefii cinematografiei s-au răzgândit şi au decis ca proiectul să fie realizat de echipa alcătuită din scenaristul Titus Popovici şi regizorul Sergiu Nicolaescu. Acesta din urmă a afirmat aproape de fiecare dată când s-a referit la „Mihai Viteazul“ că pelicula ar fi trebuit să fie realizată în coproducţie cu studioul „Columbia Pictures“, iar partea americană ar fi urmat să-i pună la dispoziţie patru milioane de dolari şi o distribuţie de vis: Orson Welles – împăratul Rudolf, Laurence Harvey – sultanul Murad al III-lea, Elisabeth Taylor şi Richard Burton – cuplul Báthory şi Charlton Heston – Mihai.

Totul s-ar fi spulberat în momentul în care Nicolae Ceauşescu ar fi hotărât ca filmul să se facă numai cu actori români. Povestea nu este confirmată din alte surse. Cert este că negocieri pentru realizarea unei coproducţii au existat. Nu cu americanii, ci cu „Franco-London Film“, studioul condus de un evreu născut la Brăila, Henry Deutschmeister, care, începând cu „Dacii“, avusese o colaborare fructuoasă cu România.

Din „Proiectul planului tematic de perspectivă“, document din 1968 aflat la Arhivele Naţionale, aflăm şi detaliile financiare ale coproducţiei. Partenerul străin trebuia să contribuie la bugetul filmului cu un milion de franci, să asigure cadrul pentru filmările din străinătate şi să completeze distribuţia cu trei-patru nume, dar şi să se ocupe de adaptarea, dublajul şi difuzarea variantei realizate pentru străinătate.

Cel mai scump film din istoria cinematografiei românești, Mihai Viteazul

Sergiu Nicolaescu in rolul lui Mihai Viteazul.

Ca parte a înţelegerii era şi participarea părţii române la realizarea serialului de televiziune „Legenda lui Ciorap de Piele“, după romanele lui James Fenimore Cooper, la care Sergiu Nicolaescu a lucrat alături de francezii Jean Dréville şi Pierre Gaspard-Huit. Totul s-a năruit însă odată cu moartea neaşteptată a lui Henry Deutschmeister, survenită la 20 februarie 1969. „Franco-London Film“ a rămas cu o datorie de 61.000 de franci pentru prestaţiile din serial, iar soţia lui Deutschmeister a decis să se retragă şi din proiectul „Mihai Viteazul“. Aşa s-a ajuns de fapt ca filmul să fie realizat doar de români.

Cheltuielile de producţie, record neegalat în istoria cinematografiei autohtone, s-au ridicat la 33 milioane de lei (44 milioane după alte surse).

Primele probe cu actori s-au realizat la începutul anului 1968. În numărul din martie al revistei „Cinema“ apare cel dintâi articol dedicat peliculei, în care, spre deosebire de varianta finală a distribuţiei, Mircea Albulescu (Popa Stoica) apare în rolul lui Stroe Buzescu, iar Nicolae Secăreanu (Sinan Paşa) în rolul bătrânului Buzescu. Marea problemă a fost însă găsirea interpretului domnitorului. Numai despre asta s-ar putea scrie o carte întreagă. Cu siguranţă, multă lume nu ştie că filmările au început cu Sergiu Nicolaescu în rolul titular, la sfârşitul anului 1968. După decesul lui Henry Deutschmeister, producţia s-a oprit însă brusc.

Episodul e descris cu lux de amănunte în cartea „Angoasa putrefacţiei“, scrisă de viitorul cerber al cenzurii de la vremea respectivă, Dumitru Popescu „Dumnezeu“: „Tocmai când fusesem adus la Comitetul Central să preiau domeniul lui Paul Niculescu-Mizil, venise într-un suflet Titus Popovici şi, uitând chiar să-mi ureze succes, se năpustise asupra mea, implorându-mă să nu-l las pe Sergiu Nicolaescu să-şi adjudece rolul principal din «Mihai Viteazul». De ce nu trebuia să fie distribuit în acel rol, «în ruptul capului»? «Fiindcă nu e actor», mi-a servit scriitorul argumentul considerat de el zdrobitor. Nu m-a convins. Ştiam că destule vedete de la Hollywood n-aveau nimic în comun cu actoria. «Nu, domnule», ţipa Titus, «dacă i se dă rolul Mihai Viteazul, mă sinucid».

Devenea mai inteligibil. Regizorul nu avea experienţă de interpret, nu mai jucase într-un rol principal. La câteva zile, am fost chemat de Consiliul Cultural să văd probe cu mai mulţi actori în rolul domnitorului român. Mi s-a spus că aşa se obişnuieşte, iar cazul de faţă era ieşit din comun, filmul aflându-se în atenţia secretarului general. Mă rog, am asistat, de faţă şi cu şefii Consiliului, cu Titus, Sergiu Nicolaescu şi alţi cineaşti. Mie mi s-a părut mai dezinvolt în rol Amza Pellea, spre bucuria abia ţinută în frâu a lui Titus. Nicolaescu avea o poză mai sugestivă, de masculinitate medievală hieratică, precum a asceţilor şi cruzilor cavaleri cruciaţi, dar îşi mişca gura rigid şi, când vorbea, obrazul îi rămânea imobil, lipsit de expresie. Poate nici Amza Pellea nu reprezenta distribuţia ideală, dar pentru el pledau date personale mai relevante. Toată lumea a optat pentru marele actor. Pentru ca, nu mică să-mi fie surpriza când, a doua sau a treia zi, preşedintele Consiliului, Pompiliu Macovei, să-mi aducă la cu¬noştinţă, deosebit de afectat, că regizorul e hotărât să reclame nedreptatea ce i se face «luându-i-se rolul», primului ministru.

Cu titlu confidenţial, Macovei mi-a şoptit că Sergiu Nicolaescu este nepotul lui I. Gh. Maurer, şi că premierul, dezamăgit de alegerea Consiliului, va interveni în forţă, antrenându-l eventual şi pe secretarul ge¬neral al partidului. Oho, treaba se complica! Dar eu eram obişnuit să iau taurul de coarne şi m-am dus ţintă la Nicolae Ceauşescu. Înţelegeam că se proferaseră ameninţări, că se încerca intimidarea Consiliului. Nu atât distribuirea lui Sergiu Nicolaescu mă îngrijora, nu vedeam în aceasta un cap de ţară, cât genul de presiune, pe care-l găseam inadmisibil. Ambiţia, impunerea cu forţa a intereselor personale, m-au revoltat întotdeauna, transformându-mă adesea într-un catâr. Ceauşescu a izbucnit în râs, înainte de a duce eu la capăt relatarea cazului. De altfel, se vedea că nu-l iau pe nepregătite, că în mare e avizat. Râdea cu poftă, cum rar mi-a fost dat să-l văd. «Nepotul lui Maurer», făcea el, aproape încântat. A scuturat apoi din cap. «Să-şi vadă de regie. Rolul să-l facă un actor»”, a notat fostul demnitar.

Unul dintre colaboratorii constanţi ai regizorului, cascadorul Paul Fister, a dezvăluit că Sergiu Nicolaescu a suferit enorm după pierderea rolului. „Îmi amintesc că s-a filmat în ritm alert până în preajma Sărbătorilor, iar după ce s-au terminat cadrele de iarnă, l-au chemat pe Sergiu la «Înalta Poartă», ca să zic aşa. «Nu-ţi stă bine în rolul ăsta», i-a spus Ceauşeasca. Ei nu i-a plăcut. Aşa că au urmat alte probe cu actori, s-a reluat tot procesul de căutare, până s-a ajuns la Amza. Sergiu a preluat personajul Selim şi chiar i-a ieşit un rol excelent. A suferit însă mult pentru că a fost debarcat din corabia pe care o cucerise precum un pirat!

Înainte să intre el în hainele lui Mihai, tot aşa, se făcuseră zeci de probe, cu toate capetele de afiş ale filmului românesc, dar nu s-a ajuns la un consens. Aşa că şi-a zis: «Hai să vă demonstrez eu!» Însă trebuie ca lumea să mai ştie un lucru. Sergiu a fost un supravieţuitor, a căzut mereu în picioare. Chiar dacă a pierdut rolul, nu s-a cârcotit, nu s-a duşmănit, şi-a văzut de treabă, a refăcut filmările care trebuiau refăcute şi a scos pe piaţă acest film extraordinar. Câteva secvenţe de luptă cu el în rolul lui Mihai au rămas însă şi în varianta finală. Se pot identifica la o vizionare mai atentă“, a mărturisit Fister. Panduru:

„Iniţial, eu trebuia să fiu Selim“ Papil Panduru îşi aduce şi el aminte de culisele înlocuirii lui Sergiu Nicolaescu. „Din ce ştiu, s-au cheltuit cam 18 milioane de lei pe filmările cu el în rolul principal. Bătălii, asaltul cetăţii, numai scene grele. Numai că Amza Pellea tot umbla pe la tovarăşa Ceauşescu, căreia i-a transmis: «Eu m-am născut ca să-l joc pe Mihai Viteazul». Era luptă mare, rolul era vânat şi de «Claris» (n.r: Ilarion Ciobanu), şi de Mircea Albulescu. La un moment dat, eu fusesem chiar desemnat ca să-l joc pe Selim, dar într-un final a preluat Sergiu rolul, când a fost clar că Amza devine Mihai. Mie mi-a dat o partitură mai mică. Am rămas şi fără cizme.

Aveam nişte încălţări superbe, făcute la Craiova, unde jucam atunci. M-am îmbrăcat eu pentru filmare, când m-a văzut Sergiu: «Ce-i cu cizmele astea?». Sunt ale mele, zic, le-am făcut pe comandă. «Dă-mi-le şi mie să le probez, adu-le la cabină». Le-a probat şi a intrat cu ele la filmare“, a povestit actorul.

În memoriile sale, Sergiu Nicolaescu a ţinut să sublinieze faptul că decizia de renunţare la rol i-a aparţinut, ca şi alegerea lui Amza Pellea. „După terminarea filmărilor de iarnă a început nebunia schimbărilor. În fiecare zi apăreau două-trei variante cu cine îl va interpreta pe Mihai, până într-o zi de primăvară când m-am supărat foarte tare, m-am dus la frizer şi mi-am ras barba, m-am tuns scurt şi apoi am intrat la Ion Brad. Mitică Fernoagă şi Titus Popovici erau acolo. Când m-au văzut au rămas înlemniţi. Unii probabil au respirat uşuraţi, alţii doar s-au minunat. Fiind extrem de supărat, le-am zis: «Domnilor, nu numai că nu mai joc, dar vă impun pe Amza Pellea în rolul lui Mihai, dacă mă vreţi pe mine ca regizor»“, a scris Nicolaescu în cartea „Viaţă, destin şi film“.

De asemenea, Nicolaescu povesteşte în carte şi faptul că, înainte de a începe efectiv filmările cu el în rolul domnitorului, i s-a pus în vedere şi varianta de a lucra alături de Liviu Ciulei: „În biroul la Ion Brad, de faţă cu Mitică Fernoagă şi Titus Popovici, mi se propune: «Joci tu, Sergiule, dar vei avea un regizor care va dirija filmările în care tu eşti angajat, iar restul filmărilor le faci tu ca regizor». Şi cine să fie acest regizor, am întrebat. Răspunsul a fost: Liviu Ciulei (…) În ultimul moment, Liviu Ciulei a declinat propunerea. A nins şi am început filmările la Râşnov, cu mine în rolul lui Mihai“. Adrian Ştefănescu îşi aminteşte şi el despre discuţiile pe această temă, a co-regizorului. „Ştiu că la un moment dat chiar Deutschmeister ar fi propus să fie numit un co-regizor din Franţa, probabil cineva care mai lucrase cu Sergiu. Nicolaescu ar fi rămas astfel cu rolul principal şi cu regia scenelor de luptă“, a explicat cascadorul.

Filmul „Mihai Viteazul” a avut premiera la 13 februarie 1971 şi a fost urmărit, în cinematografele din România, de 13.340.304 spectatori. 240 de actori şi 10 teatre din Bucureşti şi provincie au susţinut distribuţia filmului „Mihai Viteazul“ 365 de membri număra echipa de filmare, un sfert din personalul studioului din Buftea 7.000 de militari ai forţelor armate şi 700 de cai au fost folosiţi pe parcursul celor doi ani de filmări 11.000 de costume au fost confecţionate special pentru acest film Sunt conştient că e cel mai important şi cel mai complex rol pe care l-am avut. Şi trebuie să spun cu nostalgie, cu greu mai întrevăd ceva «peste» Amza Pellea (revista „Cinema“ nr. 10/1969)

(Articol citit de 11.411 ori)
Voteaza articolul !
[Voturi: 33 Media: 4.3]
Get new posts by email:

Telegram

si

Facebook

Comments


Share
Share