Wednesday, May 25, 2022
Descoperă și promovează istoria, frumusețile și misterele României


Dezastrele pe care regimul comunist le-a vrut îngropate pentru totdeauna

By admin , in Istorie secretă , at 16th decembrie 2021 Etichete: , ,


Dezastrele pe care regimul comunist le-a vrut „îngropate” pentru totdeauna: mii de muncitori români le-au căzut victime

Autorităţile comuniste au încercat din răsputeri să ascundă sau să minimalizeze numeroasele dezastre şi accidente grave din industrie petrecute în România acelor vremuri. Despre unele dintre acestea, românii au putut afla abia după 1990.

Un lung şi de dezastre petrecute în România aflată sub comunism a fost ţinut sub tăcere de autorităţile vremii. În ciuda gravităţii lor, cele mai multe dintre ele nu au fost menţionate în presa aflată sub controlul partidului.

Despre amploarea lor, românii au putut vorbi liber doar după Revoluţia din 1989, în unele cazuri după mai multe decenii de la producerea tragediilor. Cele mai multe dintre dezastrele pe care regimul comunist s-a străduit să le „îngroape” sau să le minimalizeze au avut loc în industria grea. Mii de românii care lucrau în siderurgie şi în minerit au fost victime şi martori ai tragediilor, dar şi ai eforturilor autorităţilor de a le şterge urmele. Unii au plătit cu viaţa, alţii au suferit invalidităţi, şi-au pierdut locurile de muncă ori au fost afectaţi fizic şi psihic din cauza lor.

Dezastrele pe care regimul comunist le-a vrut îngropate pentru totdeauna

Iadul din minele Văii Jiului

Zecile de mii de oameni care munceau în minele de cărbune din Valea Jiului se aflau într-un permanent pericol atunci când coborau în adâncurile pământului. Accidentele de muncă şi exploziile produse din cauza acumulărilor de gaz metan au fost nenumărate în comunism, însă extrem de rar ecourile lor ajungeau în presa vremii. În la fel de puţine ocazii, românii puteau afla despre condiţiile inumane din subteran şi despre lipsa echipamentelor miniere şi de siguranţă din exploatări.

Despre una dintre cele mai cumplite catastrofe miniere din Valea Jiului, petrecută în 1980, la mina Livezeni (Petroşani), românii au putut găsi câteva informaţii în Scînteia, preluate de presa internaţională.

În seara de 29 noiembrie 1980, două explozii succesive în subteran au dus la moartea a 53 de mineri, salvatori minieri şi militari în termen care lucrau în mină, iar alte 77 de persoane au fost grav rănite. Potrivit mărturiilor vremii, prima deflagraţie a prins în subteran zeci de mineri. Salvatorii minieri au intrat în subteran, unde se declarase stare de avarie, şi au fost surprinşi de o altă explozie, la fel de puternică.

„Deşi explozia a avut loc sâmbătă, ea nu a fost raportată decât luni”, menţionau jurnaliştii agenţiei de presă internaţionale UPI, în 1 decembrie 1980. Experţii economici citaţi de jurnaliştii occidentali afirmau că industrializarea rapidă şi utilizarea muncitorilor necalificaţi au avut ca rezultat o rată ridicată a accidentelor în centrele industriale din România. Zeci de accidente mortale din siderurgie, ţinute sub tăcere În anii ´60, anual peste 20 de accidente grave şi mortale au avut loc în Combinatul Siderurgic din Hunedoara, potrivit documentelor din arhiva combinatului, păstrate în fondurile Direcţiei Judeţene Hunedoara a Arhivelor Naţionale.

Vieţile sacrificate ale muncitorilor din colosul industrial, aflat în continuă expansiune în timpul regimului comunist, nu erau mediatizate. Au fost publicate articole critice despre slaba organizare din unele secţii, despre neglijenţa unora dintre salariaţi şi despre nevoia de economisire a materiilor prime şi echipamentelor, însă tragediile pe care le puteau cauza. Accident mortal în combinatul din Hunedoara. 1966.

O serie de dosare din arhiva combinatului ofereau detalii despre acestea. „În momentul în care autobasculanta se găsea pe pasaj, vagonul din faţă al convoiului a lovit autobasculanta. Un tampon a intrat în cabină, iar celălalt a intrat sub caroseria autobasculantei. A dus la decesul şoferului aflat în cabină”, consemna o anchetă a unui accident mortal petrecut în 1966, în combinat, în care au fost implicate o garnitură cu vagoane de marfă şi o autobasculantă.

Dezastrele pe care regimul comunist le-a vrut îngropate pentru totdeauna

O altă cercetare arăta cum au murit două muncitoare, lovite de tren. „Au intrat în gabaritul liniei nr. 5 de fontă fără a se asigura în prealabil dacă linia este liberă şi nu sunt vehicole în mişcare”, consemnau inspectorii de muncă, potrivit dosarului .

Un alt siderurgist murea strivit între două vagoane de marfă, iar un bărbat care lucra la descărcarea vagoanelor cu cărbuni îşi găsea sfârşitul sub un vagon de 40 de tone, care a fost răsturnat de un macaragiu imprudent, peste el.

Cele mai multe dintre accidente erau cauzate, potrivit anchetatorilor, de lipsa de experienţă a muncitorilor ori de necunoaşterea normelor de protecţie a muncii. Combinatul ajunsese în anii ´70 la peste 20.000 de salariaţi. Mulţi dintre ei, veniţi din alte zone ale ţării, din mediul rural, nu mai văzuseră combinatul şi nu mai munciseră în industria grea înainte de zilele în care erau angajau aici.

Catastrofa de la Certej, ascunsă două decenii

În 30 octombrie s-au împlinit 50 de ani de la catastrofa minieră de la Certej, în care au murit cel puţin 89 de oameni. Atunci, barajul iazului de decantare al minei din munţii Metaliferi a cedat, iar aproape 300.000 cubi de steril s-au prăvălit peste comună, devastând, în câteva minte, şase blocuri şi zeci de gospodării. Cele mai multe dintre victime au fost copii, fiii şi fiicele minerilor care primiseră locuinţe în blocurile ridicate pentru muncitori şi distruse de prăvălirea iazului. Unele dintre cadavre au fost găsite la peste o săptămână de la catastrofă.

Autorităţile regimului comunist s-au străduit să ţină secretă catastrofa şi urmările ei, oamenii din zonă se temeau să discute despre ea, din cauza Securităţii, iar după ştirea publicată de Scînteia în care se menţiona că au murit mai puţin de 50 de oameni, nicio publicaţie nu a mai revenit asupra tragediei.

În zilele următoare dezastrului, morţii au fost culeşi de sub dărâmături şi din nămolul în care au fost îngropaţi, cei mai mulţi au fost aduşi în căminul cultural, iar după identificarea lor, au fost îngropaţi în cimitirul satului.

Dezastrele pe care regimul comunist le-a vrut îngropate pentru totdeauna

„Oamenii din zonă, care supravieţuiseră, au fost chemaţi de autorităţi să identifice cadavrele. Printre morţi erau o mulţime de copii, ale căror trupuri, dezbrăcate, erau înşiruite pe jos. Corpurile erau strivite în aşa hal, încât cu greu la mai puteai recunoaşte În acest timp, în cimitir, în spatele unui cordon de jandarmi, am văzut excavatoarele care săpau groapa comună, în care au fost aruncate de-a valma cele mai multe dintre cadavre”, relata unul dintre martorii tragediei.

Ancheta tragediei de la Certej nu a dus la găsirea vreunui vinovat, însă a oferit câteva explicaţii asupra împrejurărilor în care s-a produs aceasta. „Specialiştii apreciază că iazul a fost incorect amplasat, incorect proiectat, incorect construit şi incorect exploatat”, arătau anchetatorii. După tragedia din 1971, mina a continuat să funcţioneze până în 2006, când statul român a renunţat la exploatare.

Abia după 1990, localnicii au început să vorbească deschis despre catastrofa de pe urma căreia au avut de suferit.

Explozia torpilelor de la mina Teliuc

Doar câţiva oameni din comuna Teliuc, învecinată municipiului Hunedoara, îşi mai amintesc de cea mai mare tragedie din istoria recentă a aşezării miniere, o explozie care a devastat localitatea şi a ucis mai mulţi muncitori.

Simona Ilca, o localnică din Teliuc, a relatat povestea dezastrului din 1961, ţinut secret de autorităţile comuniste. În preajma zilei de 23 august 1961, la Întreprinderea Minieră din Teliuc, spune ea, au fost aduse de la Mangalia 45 de torpile de marină, fără focoase şi au fost depozitate în incinta exploatării, urmând ca o echipă de artificieri să dezasambleze torpilele şi să scoată din ele trotilul spre a fi utilizat în operaţiunile specifice în minerit. Torpilele au explodat a doua zi, în dimineaţa de 24 august, din cauze necunoscute martorilor evenimentului.

„Mă aflam cu alţi copii la joacă, era cald, era senin, când am văzut în zona Descoperită o lumină orbitoare, urmată de un zgomot puternic! Noi, copiii teliucani, eram obişnuiţi cu aşa-zisele împuşcături care se produceau zilnic în carieră, dar imediat am făcut legătura cu depozitul torpilelor pe care-l văzusem din apropiere – un spaţiu în aer liber, împrejmuit cu sârmă ghimpată şi păzit de un paznic, aflat într-o gheretă. Torpilele erau depozitate înşiruite pe o platformă. N-au trecut mai mult 10 secunde şi o explozie puternică a învăluit Teliucul, aducând pagube materiale imense. Circa zece oameni (cifra victimelor nu este cunoscută) au murit. Trupurile sfârtecate ale acestora s-au găsit şi la pădurea oraşului, la mare distanţă.

Urmare a suflului exploziei, un autobuz a fost aruncat în râul Cerna. Mai toate casele din sat au rămas fără acoperiş şi fără geamuri. Multe clădiri au luat foc ca urmare a obiectelor incandescente aduse de suflul exploziei. Începutul şcolii ne-a găsit în normalitate, clădirile au fost reparate, iar acoperişurile şi geamurile înlocuite. Se spune că pagubele au fost limitate doar la victimele de la locul exploziei, din cauza diferenţei de nivel (30 – 40 metri) dintre locul exploziei şi vatra localităţii. Suflul exploziei a făcut pagube materiale şi în cartierul Gheorghe Apostol, din Hunedoara, situat la circa patru kilometri de locul exploziei”, a povestit Simona Ilca, pe pagina de Facebook.

Şi alţi localnici şi foşti angajaţi ai minei din vecinătatea Hunedoarei şi-au amintit despre tragedia care a cuprins localitatea. Ziarele vremii nu au menţionat nimic despre explozia din Teliuc, fiind preocupate de campaniile îndelungate duse în exploatarea minieră destinate creşterii producţiei şi a economiilor, sub titlul: „Niciun vagonet rebutat”.

Minele din zona Teliucului s-au închis la mijlocul anilor 2000, iar în urma lor au rămas zeci de hectare ocupate cu ruine şi dărâmături, vechi clădiri miniere scoase din uz, un tău uriaş amenajat pe locul fostei cariere a minelor Centrală şi de Est, dar şi trei halde de steril care împreună se întind pe aproape 100 de hectare. Au rămas şi numeroase tragedii petrecute în subteran, pe care localnicii au fost îndemnaţi să le uite.

Tenebrele minelor de uraniu

Primele mine de uraniu din România au fost deschise la începutul anilor ´50 în Apuseni şi se aflau sub controlul sovieticilor, prin societatea româno-sovietică „Sovrom Kvartit“.

În câţiva ani, exploatările au ajuns să angajeze peste 20.000 de oameni, cei mai mulţi dintre ei în minele Băiţa Plai şi Avram Iancu din Munţii Bihorului.  „Aici s-a exploatat în carieră deschisă, într-un ritm ameţitor, probabil pe vremea aceea apărând şi expresia “oricând din munţi el face-o vale”. Într-adevăr, începând de la trei kilometri de Băiţa Plai, e vizibilă ilustrarea materială a acestei expresii. S-a lucrat cu soldaţi şi deţinuţi politici şi cu ţăranii din Apuseni, uluiţi de salariile (pentru ei imense) oferite. În ce măsură ştiau ei cu ce substanţă periculoasă lucrează? E greu de spus… Dat fiind că, după ani şi ani, au fost găsite în fundaţiile caselor lor pietre cu un conţinut ridicat de uraniu, e de presupus că nu li s-a spus nimic! Deţinuţii oricum nu contau – ei erau “duşmanii poporului”, iar soldaţii oricum trebuiau să fie mândri că erau “patrioţi” şi contribuiau la “propăşirea patriei”, informa Federaţia Naţională de Mine şi Energie, pe pagina de internet fnme.ro.

Dezastrele pe care regimul comunist le-a vrut îngropate pentru totdeauna

Minereul preţios scos de români din adâncurile munţilor şi excavat din cariere uriaşe era sigilat şi trimis, sub pază armată, în Uniunea Sovietică, neexistând în aceste zone alte facilităţi de procesare şi rafinare a metalului. Tragediile petrecute în minele de uraniu erau la ordinea zilei, povestesc unii dintre foştii mineri. Lor li se adăugau bolile specifice muncii în subteran şi afecţiunile cauzate de expunerea la radiaţii. „În subteran se întâmplau tot timpul accidente. Adesea, şi pentru că unii dintre mineri intrau cu capsa pusă în subteran. Şeful lor le mai zicea: măi, beţi când ieşiţi. Că lucrau vreo două ceasuri. Mult era transportul până acolo, că mina ducea până în judeţul Alba. Sunt tot felul de tuneluri, până către Cluj tot pământul e săpat. Unii aveau palinca ascunsă prin vagoane. Nu putea să stea şeful de sector după toţi, erau zeci de kilometri de tuneluri. Însă oamenii erau ademeniţi cu bani, cu grupa mare – cu straiţa luau bani. Se pensionau şi mai repede. Altfel, cine ar mai putea munci în subteran?“, relata Mircea Popa, un fost angajat al minei Băiţa Plai.

După plecarea sovieticilor, din 1960, autorităţile comuniste au ţinut secret activităţile din exploatările de uraniu, iar relatările despre viaţa localnicilor din „orăşelele uraniului“ au lipsit din presa regimului comunist. Până la sfârşitul anilor ’90, cele mai multe dintre minele de uraniu de pe teritoriul României au fost închise. Aşezările din jurul lor, numite în trecut „oraşe dormitor” au intrat într-un declin, iar comunităţile au rămas cu problemele de mediu cauzate de numeroasele halde de steril cu radioactivitate crescută şi cu amintirile.

adevarul.ro

Voteaza articolul !
[Voturi: 1 Media: 5]
(Articol citit de 431 ori)
Get new posts by email:

Telegram

si

Facebook

Comments


Share
Share