În sec. XV românii de la Dunăre și celții din Wales vorbeau aceeași limbă

În sec. XV românii de la Dunăre și celții din Wales vorbeau aceeași limbă

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

În cartea lui Dan Brown publicată în 1713 (nu este vorba de actualul scriitor Dan Brown, urmează linkul pentru mai multe detalii) la Londra, nu sunt prezentate doar varianta din Țara Galilor (Walles), și cea dintr’o țară românească (din păcate, nu se specifică din care), ci sunt prezentate variantele ”Tatălui Nostru” din peste 100 de limbi și dialecte.

Cartea lui Brown Dan: „Oratio Dominica: Rugăciunea Domnului în peste 100 de limbi, versiuni și caractere”, este de fapt o retipărire în 1713, iar dintr’o notă probabil scrisă de William R. Williams (New York 1868), această precizare apărând în colțul de sus a paginii din titlu, prevede că „prezenta este o ediție mărită a primei ediții”, care „a devenit rară si de mare preț”.

În 1715 o retipărire la Amsterdam a acestei ediții a dat numele editorului ca „John CHAMBERLAYNE” (d. 1724). O altă notă din aceeași mână sugerează că editorul a fost un mercenar irlandez catolic angajat de ducele de Savoia în masacrele valdenzilor (P52-versiunea „Waldensis” este de fapt irlandeză). Lucrarea mai prezintă și traduceri ale cuvântului ”Tatăl” în 90 de variante. Dar ceea ce este sub demnitatea unui publicist și asta îl descalifică definitiv, este că individul nu a făcut o critică directă istoricilor cu greutate, pe care nu i’ar fi putut atinge de la înălțimea micimii sale, din văgăuna în care a așteptat un pește pe mărimea sa pentru a ieși la trântă. Trântă pierdută înainte de a începe, datorită tocmai spuselor lui Augustin Deac, o autoritate incontestabilă printre istoricii noștri, atunci cînd afirmă despre Rugăciunea ”Tatăl Nostru”, publicată în Dacia magazin nr. 5 din iunie 2003:

În sec. XV românii de la Dunăre și celții din Wales vorbeau aceeași limbă

«Românii de la Dunăre și Celții din Wales vorbesc aceeași limbă.»

«Cel daco-românesc, cãci celţii din apusul Europei erau cimerienii, plecaţi din spaţiul carpatin şi care vorbeau o limbã daco-româneascã, aproape reproducem dupã B.P.Hasdeu rugãciunea Tatãl nostru în dialectul celtic din Provincia Wales (Vatraca – 17 A) din Anglia, publicatã de istoricul englez Chamberlayn la 1715:

«Poerinthele nostru cela ce ești en cheri / Svintzască’se numele Teu / Vie emperetzia Ta / Facoesa voe Ta en tzer așași pre poement / Poene noastre datoriile noastre cum și noi se loesoem datornicilor noștri. / Și nu dutze pre noi la ispitire / Tze ne mentuiește pre noi de vileanii. Amin».

De menționat, că istoricul ungur Samuil Kolescri, la finele secolului XIX-lea, citind lucrarea istoricului englez găsește aceste miraculoase asemănări ale rugăciunii ”Tatăl Nostru” din limba română și cea celtică, impresionat pesemne de similitudinile din cele două limbi, română și celtică, trimite o epistolă medicului englez Woodward, comunicându’i nu fără sfială, marea lui descoperire, că ”Românii de la Dunăre și Celții din Wales vorbesc una și aceeași limbă, identică cu cea românească de astăzi.

Cercetătoarea Maria Crișan afirmă de asemenea că: ”limba danezilor și suedezilor, urmașii vikingilor are mari asemănări cu limba română”.

Vasile Pârvan sublinia:

”Civilizația celtică așa de înrudită cu cea cea romană prin îndoitul ei izvor de inspirație elenică și italică (al neamurilor carpatine sosite în peninsula apenină, un adevăr, ce inclusiv acest individ încearcă să’l ascundă sub preșul ”romanizării” geților)șiastfel o introducere la romanism, trăit de geți efectiv, până în stratele cele mai adânci ale populației, încă cu două secole înainte de venirea primilor negustori romani din ținuturile illyro-thrace ale Dunării”.

Civilizația geto-celtă, din care se va rupe încet și o mlădiță de neam va popula și peninsula apenină, este plecată din Carpați, un adevăr susținut de însuși galezii moderni, transmisibil de generații și recunoscut azi fără echivoc, că limba vorbită de celți și apoi de italici, să fie dusă de ei de aici din Carpați împreună cu alte tradiții și obiceiuri.

În articolul pomenit mai sus, Augustin Deac afimă:

”Descoperirile arheologice de la Turdaș, epocale, după părerea noastră, realizate de cercetătoarea arheolog Sofia Turmă, încă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au fost cu totul neglijate și date uitării, cu toate că ele atestau, cu peste 1500 de ani înaintea semnelor pictografice de pe TĂBLIȚELE de lut ars de la Tărtăria (5500 î.Hr.), semne ideografice devenite litere și cifre, cu caracter latin, și nu doar una sau două litere, ci 14 și anume: C mare, D mare si d mic. I, L, O, S, T, U, V, X, precum și cifrele III, V, VI, și X. Tot pe aceste cioburi ceramice de la Turdaș s’au mai descoperit și semnul crucii +, precum și cel al zvasticii, semnificând sănătatea, bogăția, progresul, suveranitatea, puterea.

Literele latine descoperite în Cultura Turdaș în mileniul VII î.Hr. atestă că latinitatea s’a născut în Cetatea Carpatină. Pe deplin conștientă că ”maica scrierii este limba”, Sofia Turmă „își întărește concluzia vechimii îndepărtate a limbii strămoșilor noștri autohtoni, a geto-dacilor”.

 

(Articol citit de 688 ori)
Voteaza articolul !
[Voturi: 6 Media: 4.7]
Căutare personalizată în site

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

0 0

Related Articles

Abonează-te prin mail:

Delivered by FeedBurner