Putini au ramas din cei contemporani cu unul din cele mai cutremuratoare evenimente ale Europei interbelice, petrecut in Romania: incendiul de la biserica din Costesti, Arges, unde au ars 118 crestini, cei mai multi copii, intrati sa se roage la slujba din Vinerea Mare, 18 aprilie 1930.
Intreaga tara citea inmarmurita stirile din cele cateva ziare bucurestene si nici la nivel european nu era ziar, unde teribilul eveniment sa nu umple pagini intregi.
Venisera sa se roage in mica bisericuta din lemn, stramta, construita in secolul XVIII, de doua ori mai multi enoriasi decat ar fi incaput inauntru. Poate din initiativa parintilor, poate a preotului, s-a dat prioritate copiilor.
De la o lumanare, s-au aprins brusc niste flori uscate, iar flacara s-a inaltat rapid pana la tavanul de lemn, situat sub podul unde erau depozitate alte uscaturi. In cateva minute, biserica s-a umplut cu un fum gros si intreaga asistenta s-a repezit spre singura usa care dadea afara.
Dar, vai, in secolul XVII se construia fara a se tine seama de normele elementare intr-ale arhitecturii: usa bisericii era facuta sa se deschida spre interior. Imbulzeala spre iesire, panica si presiunea celor din spate spre cei din dreptul usii ii punea pe acestia in imposibiliate s-o deschida. Speriata, multimea nu intelegea ca singura scapare era un pas indarat, pe care nu l-a facut.
Eforturile parintilor, care incercau sa forteze usa dinspre exterior se izbeau de presiunea disperata a celor din biserica si practic usa nu putea fi urnita din loc. Nici n-a fost. Flacarile s-au intins cu o repeziciune de neinchipuit, iar fumul gros a dus la asfixierea celor 118 persoane, din care 116 credinciosi, plus preotul si tarcovnicul sau.
Opinia specialisitilor era ca victimele n-au ars cu adevarat de vii, ci au murit asfixiate, dupa care au fost carbonizate. In doua ore, pe locul bisericii nu ramasese decat restul unui imens rug fumegand.
S-ar parea ca a reusit sa scape un adolescent, care insa ulterior a decedat si el in spital, din cauza arsurilor. Presa europeana titra evenimentul din Romania ca pe cel mai tragic dezastru uman petrecut in timp de pace, iar sarbatoarea pascala a acelui an a fost poate cel mai trist Paste la care au asistat romanii.
Chiar a doua zi, au venit autoritatile, au inceput cercetarile, personalitati din elita bucuresteana s-au deplasat sa-i consoleze si, daca este nevoie, sa-i ajute pe cei ramasi in viata – majoritatea parinti si bunici ai celor dipsaruti.
Nelipsita de obicei in momentele grele ale tarii, regina Maria a sosit si dansa, insotita de tanarul rege Mihai I, minor de numai 9 ani, ajuns la tron in urma renuntarii tatalui sau, principele Carol. Nu banuia nimeni ca, peste nici doua luni, la 10 iunie 1930, principele se va intoarce in tara, isi va inlatura fiul de la tron se va instala el in locul lui si va domni cu numele de Carol al II-lea.
A fost un Paste indoliat in acel an, iar ziua de 18 aprilie a ramas zi de doliu in intreaga tara, pana la izbucnirea razboiului, aducator de alte lacrimi atat de multe si de dureroase, incat tragedia de la Costesti a ajuns sa intre in uitare. Astazi, mai aminteste de acea zi doar un mic memorial, pus pe locul bisericutei, cu numele celor care si-au dat duhul in ziua de vinerea mare, rugandu-se.