Mânăstirea blestemată unde femeile nu au voie să intre

Mânăstirea blestemată unde femeile nu au voie să intre

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

Blestemul Sfântului Calinic aruncat asupra unei mănăstiri, acum mai bine de 2 secole, este pomenit şi astăzi. Frăsinei este singurul lăcas de cult ortodox din România unde femeile nu au voie să intre şi să se roage.

Legenda spune că hotărârea a fost luată de episcopul Râmnicului, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica în 1867. Sfântul Calinic, prăznuit de ortodocşi în fiecare an la 11 aprilie, a interzis intrarea femeilor în mânăstirea Frăsinei printr-o hotărâre gravată pe o piatra. Sfântul ar fi luat această hotărâre din cauza faptului că, în timpul unei vizite inopinate la mânăstire, i-ar fi găsit pe călugări chefuind cu femeile din sat. Şi astăzi, în acest loc oamenii păşesc cu frică, iar femeile care îndrăznesc să ajungă în mănăstire au parte de cele mai mari nenorociri.

În această mănăstire, cunoscută şi sub denumirea de Athosul românesc, regulamentul Sfântului Calinic, unic în felul lui, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodata femei şi de a se face slujba la miezul nopţii până dimineaţa, este păstrat cu stricteţe.

Mânăstirea blestemată unde femeile nu au voie să intre

Călinic, alungătorul de muieri

Părintele Ilarion care trăieşte de 25 de ani la Frăsinei se fereşte să vorbească despre legenda care a făcut biserica celebră. Călugărul ne confirm doar că femeile nu au voie în lăcaşul de cult, aşa cum lăsat legământ Sfântul Calinic.

Obşte cu 54 de călugări

“Nu sunt eu în măsură să vorbesc despre aceste lucruri, dar , da, aşa este, categoric, femeile nu calcă în mănăstire. Există la o distanţă de un kilometru şi jumătate biserica veche unde se fac slujbe şi unde au acces şi femeile la rugăciune. Mănăstirea a fost ctitorită la fel ca cea de pe muntele Athos, de aceea s-a interzis accesul femeilor. Povestea că cei doi călugări au fost găsiţi chefuind şi astfel Sfântul Calinic s-a răzbunat, nu este nici pe departe adevărată”, ne-a povestit părintele Ilarion. La Frăsinei trăieşte o obşte de 54 de călugări, fără ca picior de femeie să tulbure liniştea.

Primarul localităţii Muereasca, Ion Ungureanu, aflată la câţiva kilometri de lăcaşul de cult, povesteşte, deşi e om de-al locului, că nu a auzit astfel de poveşti. “ Eu nu prea merg la biserică, e departe în munţi, nu ştiam că femeile au interzis. Ţin legătura cu un călugăr de acolo şi le acord ajutorul când au nevoie. Despre chestiuni religioase nu sunt în măsură să vorbesc”, a precizat Ungureanu. „Este un program riguros!”

Despre legendele care circulă despre Frăsinei vorbesc şi reprezentanţii Patriarhiei Române. Vasile Bănescu, purtător de cuvânt explică de ce nu trebuie să dăm crezare poveştilor despre blesteme: “ În primul rând trebuie evitat termenul de bluestem, este o imprecaţie cu conţinut negativ. Regula împiedicării accesului în mănăstire a femeilor este după modelul de la muntele Athos. Vorbim aici despre o regulă atonică, un program riguros, unde se slujeşte zi şi noapte. Raţiunea pentru care nu se acordă acces femeilor este protejarea monahilor în faţa unei ispite fireşti cu puţinţă să-i tulbure pe ei în viaţa aspră pe care o duc, pornind de la reguli stricte care nu se încalcă niciodată. De altfel aici, nu se consumă carne şi se fac slujbe neîntrerupt, este un program riguros”.

Despre nenorocirile care circulă în poveştile populare despre femeile care au încălcat legământul de la Frăsinei, Vasile Bănescu spune că sunt “lucruri neverificabile cărora nu le trebuie acordată atenţie în spaţiul creştin”. “Blestemul nu-şi are rostul când vorbim de Dumnezeu, circulă legende. Sunt doar poveşti”, e de părere purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Istoria Mânăstirii Frăsinei începe în jurul anilor 1710, când doi călugări s-au retras în comuna Muereasca, în apropiere de Sibiu, şi au construit între păduri un schit. La mijlocul secolului al XVIII-lea, câţiva boieri din Vâlcea au dat bani pentru reconstruirea lăcaşului cunoscut în prezent drept „biserica veche”. Între 1788 şi 1845 biserica a fost lăsată în paragină şi abia în 1860, la cererea episcopului Râmnicului, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, începe construcţia bisericii noi şi a unor chilii pentru călugări. Şapte ani mai târziu, Sfântul Calinic interzice intrarea femeilor în Mânăstirea Frăsinei printr-o hotărâre gravată pe o piatra.

Legenda spune că episcopul Râmnicului ar fi luat această hotărâre din cauza faptului că, în timpul unei vizite inopinate la mânăstire, i-ar fi găsit pe călugări chefuind cu femeile din sat.

Conform legământului, persoanele de sex feminin care vor trece pragul lăcaşului sfânt vor atrage asupra lor toate nenorocirile. „Acest sfânt lacaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867”, scrie pe piatra de legământ a Sfântului Calinic.

Mânăstirea blestemată unde femeile nu au voie să intre

Rolul femeii a fost diminuat în biserică dintotdeauna. Pentru a nu sminti călugării, femeilor li s-a interzis accesul în mânăstire.

Stareţ la Cernica timp de 31 de ani, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut în Bucureşti, pe 7 octombrie 1787. La vârsta de 20 de ani ajunge la mănăstirea Cernica, din apropierea Bucureştilor. La cererea duhovnicului său, pe 12 noiembrie 1808, tânărul Constantin devine monahul Calinic. La mănăstirea Cernica a fost ieromonah, preot şi stareţ timp de 31 de ani. Refuzând să fie mitropolit al Ungrovlahiei, a fost ales în anul 1850 în fruntea episcopiei Râmnicului. Acestă episcopie funcţiona la Craiova şi fusese mutată în urma incendiului din 1847. Reclădind catedrala episcopală de la Râmnicu-Valcea, s-a mutat aici în 1857, unde a păstorit până în 1868.

Printre înfăptuirile sale de seamă se numără şi mănăstirea Frăsinei. Este locul în care nu au acces femeile. Conform scrierilor telogice, Sfântul Calinic a pus pe drumul spre Frăsinei o bornă: „Până aici au voie femeile, de aici este partea monahilor”. Aceasta a fost scoasă în perioada comunistă, păstrându-se acum în mănăstire.

Sfântul Calinic a înfiinţat o tipografie în anul 1861, la Râmnic. La această tipografie a tipărit cărţi de cult şi multe dintre lucrările sale. Pe la 1850-1880 tipărea asa de mult, încît mai tarziu Nicolae Iorga a numit Râmnicul „Capitala tipografilor”. Sfântul Calinic a fost îngropat, după dorinţa sa, la Mănăstirea Cernica, în tinda Bisericii „Sfântul Gheorghe“.

Canonizat în 1955 Pentru viaţa sa curată şi merituoasă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca să fie trecut în rândul sfinţilor. Canonizarea a avut loc la Mănăstirea Cernica în zilele de 21 şi 23 octombrie 1955. Prăznuirea a fost fixată la data trecerii sale către Domnul, 11 aprilie, iar tot atunci au fost alcătuite şi slujbele de pomenire ale Sfântului. Moaştele Sfântului Calinic se află la mănăstirea Cernica.

(Articol citit de 168 ori)
Voteaza articolul !
[Voturi: 2 Media: 5]

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

1 1

Related Articles

Abonează-te prin mail:

Delivered by FeedBurner

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Lasă un răspuns