Mărirea și decăderea unui oraș-port simbol, Sulina

Mărirea și decăderea unui oraș-port simbol, Sulina

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

La sfârşitul secolului XIX, Sulina devenea unul dintre cele mai importante porturi de pe cursul Dunării, după ce aici se stabilea Comisiunea Europeană a Dunării. Instituţia care se îngrijea de circulaţia liberă şi fluidă a navelor spre Marea Neagră a făcut ca oraşul românesc să devină un centru administrativ de talia Bruxellesului contemporan.

A fost o vreme când Sulina, prima aşezare din România care vede răsăritul soarelui, era considerată Bruxelles-ul Europei. Se întâmpla în a doua parte a secolului XIX, când aici funcţiona un organism internaţional ce asigura libera navigaţie la gurile Dunării, care fuseseră până atunci sub monopol rusesc.

Comisiunea Europeană a Dunării, căci despre această instituţie este vorba, a prefigurat structura de conducere a Uniunii Europeane de astăzi, iar efervescenţa produsă de acest for administrativ a adunat la Sulina oameni din nu mai puţin de 26 naţii, de la danezi la persani, specialişti veniţi să lucreze la Comisie sau aventurieri dornici să testeze noua piaţă de afaceri.

Mărirea și decăderea unui oraș-port simbol, Sulina

Dezvoltarea oraşului s-a născut din Războiul Crimeei

Înainte de Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, care pentru România a însemnat Războiul de Independenţă, a existat un alt conflict care a adus modificări teritoriului naţional. Aflate în veşnica luptă pentru influenţă în Balcani şi Marea Neagră, Rusia şi Turcia s-au înfruntat în Războiul Crimeii (1853-1856), din care Imperiul Rus a ieşit înfrânt. Prin Tratatul de Pace de la Paris, din 1856, s-au luat mai multe decizii esenţiale pentru viitorul stat român: printre altele, Marea Neagră primea un statut de neutralitate, Rusia se retrăgea din Basarabia de sud, iar cele trei judeţe Cahul, Bolgrad şi Ismail reveneau Moldovei, împreună cu gurile Dunării.

Aşadar, în 1858, a fost înfiinţată Comisiunea Europeană a Dunării (CED), o instituţie care garanta libera circulaţie pe Dunăre şi în componenţa căreia erau reprezentanţi din Franţa, Austria, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Sardinia şi Turcia. România s-a alăturat Comisiunii Europene a Dunării 20 ani mai târziu, după ce şi-a câştigat independenţa, având un rol consultativ, deşi era principalul beneficiar al dezvoltării Sulinei.

„Comisiunea Europeană a Dunării se îngrijea ca Dunărea să fie navigabilă de la Galaţi până la Sulina, adică până la Marea Neagră. Era un stat în stat, care ridica impozite şi impunea legi – mai exact, regulamente cu putere de lege. Atunci, pe bună dreptate, România îşi considera lezată suveranitatea naţională, consolându-se însă cu faptul că această Comisiune îi irita şi mai mult pe ruşi. După dezastrul din Crimeea, din 1850, guvernul imperial avusese mari dificultăţi în a fi admis în concertul marilor puteri care administrau CED“, relata memorialistul Gheorghe Paul Jurgea-Negrileşti (1904-1994), nepotul consulului rus la Galaţi de la acea vreme.

Gloria Sulinei

Venirea Comisiunii pe pământ românesc a însemnat pentru Sulina începutul perioadei de glorie. Populaţia localităţii avea să crească de aproape şapte ori: de la 1.100 de locuitori în 1856, la 7.500 de locuitori în 1913, conform recensămintelor.  Comisiunea Europeană a Dunării a demarat o serie de lucrări de amenajare a zonei de vărsare a Dunării în Marea Neagră, pentru a permite şi accesul navelor de capacitate mai mare. În aprilie 1870, Sulina a primit statutul juridic de porto franco, ce presupunea şi facilităţi fiscale şi scutiri de taxe, ceea ce făcea ca schimburile de mărfuri, tranzacţiile şi transporturile să fie la cotele cele mai avantajoase.

După ce România îşi câştigă independenţa, în 1878, urmează un vârf de înflorire a oraşului: se construieşte, printre altele, un teatru – mult dorit de prinţesa Ecaterina Moruzi (1836-1893), care a trăit la Sulina şi este înmormântată în cimitirul cosmopolit al oraşului. „Iniţiativa construirii teatrului la Sulina i-a aparţinut prinţesei Ecaterina Moruzi, care, deşi nu era o femeie prea frumoasă, era inteligentă şi cultă. Ea a încetat din viaţă în 1893 şi nu a mai apucat să vadă realizarea construcţiei. Teatrul a fost construit în 1895, se numea «Carmen Sylva» şi a fost incendiat în 1918 de un grup de revoluţionari ruşi. Veniseră să exporte ideile revoluţionare la Sulina şi, intrând în colimatorul autorităţilor, au fugit, nu înainte de a da foc teatrului“, relatează istoricul Gheorghe Comârzan.

Mărirea și decăderea unui oraș-port simbol, Sulina

La Sulina-n port

Foarte rapid, Sulina a devenit, astfel, cel mai căutat punct de pe harta navigaţiei pe Dunăre. În Portul Sulina, la începutul anilor 1900, se opera peste 50% din totalul exportului de cereale făcut pe Dunăre. „Pentru înlesnirea comerţului, au fost înfiinţate aici mai multe consulate: belgian, elen, norvegian, britanic, francez, danez, turc, italian, austriac, rus. Existau 12 agenţii de navigaţie care lucrau zi şi noapte pentru aprovizionarea navelor cu mărfuri, cu alimente şi cu toate cele necesare la bordul acestora. Se construiseră spitale, şcoli, biserici, Palatul CED – în 1866 –, ateliere pentru reparaţia şi întreţinerea navelor CED – în 1895 –, uzina de apă – în 1897“.

Comisiunea Europeană a Dunării avea să aducă la Sulina o suită de specialişti străini: funcţionari, ingineri, armatori, navigatori, comercianţi şi constructori. Sulina a devenit cea mai cosmopolită aşezare din ţară, cu clădiri monumentale, cea mai impunătoare fiind Palatul CED. Pe lângă instituţiile amintite, în oraş s-au instalat numeroase companii, au fost ridicate biserici pentru diferite confesiuni şi s-au construit case frumoase, trainice, cu etaj, hoteluri, prăvălii şi cârciumi, uzine, mori, tipografii, chiar şi un cazino.

Prima clădire iluminată electric

Prima linie telefonică a fost inaugurată în 1903, între porturile Sulina şi Galaţi. Oamenii locului se mândresc că, tot atunci, la intrarea în secolul al XX-lea, Sulina a devenit primul oraş iluminat electric din România acelor timpuri. Palatul Comisiunii Europene a Dunării era alimentat cu energie electrică de la un generator adus din America şi care oferea lumină şi grădinilor palatului, şi cheiului portului. Sursa Gheorghe Comârzan „Comisiunea Europeană a Dunării este prima expresie de succes a unui mandat european. A înfăptuit, din 1857 până la Primul Război Mondial, o serie de lucrări tehnice remarcabile în epocă: de dragare, îndiguire şi semnalizare pe braţul Sulina, pentru deschiderea navigaţiei maritime până la Brăila.

Clădirile înălţate de Comisiunea Europeană a Dunării – de la palat şi spital până la locuinţele personalului tehnic şi administrativ şi la şantierul naval –, împreună cu acelea ridicate de prospera populaţie a portului, au făcut din Sulina un oraş cochet. Cu un chei de granit vârstat cu marmură, marcat de casele armatorilor şi căpitanilor, de agenţiile consulare, ale caselor de comerţ şi navale, cafenele, magazine, depozite, cu o uzină de apă, cu şcolile şi casele sale cu etajul din lemn şi balcoane din fier forjat, Sulina era comparată cu Bergen, din Norvegia“, se arată într-un studiu întocmit de Institutul Naţional al Patrimoniului. CED îşi formase aici şi o flotilă de drage, remorchere şi şalupe, căreia i se adăuga un iaht elegant, botezat „Carolus Primus“.

Mărirea și decăderea unui oraș-port simbol, Sulina

Oraşul, distrus 60% în Al Doilea Război Mondial

Construirea altor căi de legătură, de transport şi de navigaţie, cum ar fi podul de la Cernavodă (în 1895), şi amenajarea Portului Constanţa (1908) a determinat ca activitatea în Portul Sulina să se diminueze. O altă etapă nefastă şi pentru Sulina a început odată cu izbucnirea războiului mondial. Zestrea arhitectonică a Comisiunii Europene a Dunării a fost afectată în prima conflagraţie mondială, dar ulterior a fost refăcută şi îmbogăţită cu ateliere de reparaţii. În 1927, populaţia Sulinei a scăzut la 5.000 de locuitori, iar în 1931, Portului Sulina i se retrage statutul de porto franco. O parte dintre comercianţi – în special evrei, greci şi britanici – au plecat spre zări mai profitabile. În 1938, prerogativele Comisiunii Europene a Dunării au fost reduse, iar cosmopolita Sulină a trecut sub autoritatea României. Pavilionul românesc a luat locul celui CED în 1939.

Al Doilea Război Mondial a lăsat urme adânci în viaţa Sulinei. „Cazinoul, care a fost construit în anii 1926-1927 pe plajă, a fost distrus de armata germană în 1941, deoarece nemţii au observat că acesta constituia un punct de reper pentru aviaţia sovietică, când venea să bombardeze Sulina“, explică Gheorghe Comârzan.

În bombardamentul Aliaţilor din 25 august 1944, cea mai neagră zi din istoria Sulinei, oraşul a fost distrus în proporţie de 60%, iar Palatul CED a fost incendiat. Comisiunea Europeană a Dunării şi-a încetat oficial activitatea, după instaurarea regimului comunist, în 1948.

În perioada postbelică, Sulina a început să revină la viaţă. În timpul regimului comunist a fost refăcut Palatul CED, iar oraşul s-a întremat în aşa fel încât, înainte de Revoluţie, să ajungă să numere, datorită industrializării, mai mulţi locuitori decât în perioada veche de glorie: 8.300 de locuitori. Dintre aceştia, 1.000 erau muncitori la Şantierul Naval Sulina.

În prezent, însă, Sulina abia mai are 2.200 locuitori – cât o comună oarecare. „Ce nu au reuşit să distrugă în Sulina cele două războaie mondiale au distrus politica şi administraţia de după Revoluţie, care au pus la pământ economia acestui orăşel“, remarcă amar istoricul locului, Gheorghe Comârzan.

Mărirea și decăderea unui oraș-port simbol, Sulina

Statul invită privatul să-şi dea mâna pentru viitorul Sulinei

Într-o reuniune care a avut loc anul acesta la Sulina, desfăşurată chiar la Palatul Comisiunii Europene a Dunării, reprezentanţii instituţiilor care păstrează şi promovează patrimoniul cultural al oraşului au discutat despre modalităţile în care moştenirea Comisiunii Europene a Dunării poate fi o resursă pentru dezvoltarea comunităţii. „Discuţia a pornit de la cele 29 de imobile, unele grupate în ansambluri, înscrise în Lista Monumentelor Istorice în 2018, care au reîntregit harta monumentelor CED şi care ar putea reintra curând în diverse circuite de valorificare“, a declarat Irina Iamandescu, directoare adjunctă a Institutul Naţional al Patrimoniului (INP). Specialista a spus şi că INP a dorit să-i aducă laolaltă pe cei care pot susţine punerea în valoare a patrimoniului cultural, iniţiativele lor putând fi, la rândul lor, transformate în proiecte concrete de valorificare a clădirilor istorice.

„Cultele religioase, bogat reprezentate în Sulina, cetăţeni sau societăţi comerciale proprietari de imobile monumente istorice – între care şantierul naval ca prezenţă emblematică în frontul la apă de pe malul drept al Dunării – pot beneficia de asistenţă din partea INP.“ Care este situaţia patrimoniului Palatul Comisiunii, spitalul, şcoala, vechiul far şi farul CED sunt deja înscrise în Lista Monumentelor Istorice. Alte clădiri – printre care cele pentru servicii tehnice şi locuinţele funcţionarilor CED – au fost şi ele clasate, în 2018, ca monumente de patrimoniu. Palatul şi vilele CED, precum şi farul de pe digul nordic sunt în proprietatea Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos.

Autoritatea are un proiect prin care doreşte să facă intervenţii asupra monumentelor. Farul CED este în administrarea Institutului de Cercetări Ecomuzeale „Gavrilă Simion“ din Tulcea şi este închis din mai 2019, pentru o perioada de trei ani, pentru restaurare. Cimitirul cosmopolit al Sulinei, unul dintre cele mai căutate obiective turistice de la capătul Dunării, este administrat de primărie, care a elaborat un proiect de restaurare şi conservare.

Locuinţa inginerului-şef al CED, Charles Hartley, vilele, sediul serviciului tehnic şi bazinul mare portuar sunt ale Administraţiei Zonei Libere Sulina, sub conducerea Consiliului Judeţean Tulcea. Există un PUZ, care acoperă Zona Liberă a Sulinei, despre care edilii spun că va naşte un oraş nou în Sulina. Bazinul mare, inclus în această arie, ar putea atrage un număr mare de turişti, prin epavele care zac pe fundul apei, interesante pentru pasionaţii de cercetare subacvatică. Acestea sunt, încă, planuri pe hârtie, expuse la întâlniri oficiale. Viitorul Sulinei rămâne în construcţie.

adevarul.ro

(Articol citit de 222 ori)
Voteaza articolul !
[Voturi: 3 Media: 5]

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

0 0

Abonează-te prin mail:

Delivered by FeedBurner