Misterioasa peșteră a inițiaților daci

pestera Limanu

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

Locul de sub dealul de la marginea comunei Limanu nu a putut fi niciodată explorat în întregime, din cauza labirintului întortocheat de peşteri, în care mulţi dintre cei care s-au aventurat mai mult decât trebuia s-au pierdut şi nu au mai găsit drumul la întoarcere. Legendele localnicilor spun că peştera aceasta ciudată este o poartă către lumea de dincolo de moarte.

Puţini dintre turiştii care vin vara pe plajele însorite ale Mării Negre de la Mangalia şi Vama Veche, ştiu că un pic mai încolo de asfaltul şoselei pe care păşesc, drumul duce către o lume plină de istorie şi abundă de mister încă nedesluşit de minţile înţelepte.

pestera Limanu

Intrarea în peşteră se face printr-o poartă metalică de la poalele dealului, mai jos de o pădurice de pini şi este străjuită de câteva pietre mari. Chipurile din piatră care se pot vedea la intrare au făcut ca peştera să primească şi denumirea de „La Icoane”, figuri care se presupune că ar fi fost scrijelite în piatră pentru locul prin care se intră în pământ. “Icoana înseamnă în limba veche “chip”, “imagine”. Nu e vorba de icoane în sensul creştin. Acolo erau nişte chipuri din piatră, chiar la intrare. Bolovanii de la intrare au fost sculptaţi, când am facut eu cercetări se vedeau clar trăsăturile umane, ochii, nasul, gura. Acum sunt răsturnaţi, nu cred că se mai vede ceva. Deci erau nişte capete de piatră care vegheau la intrarea în peşteră. De aceea sătenii au numit peştera “La Icoane”.

Figurile astea au fost făcute probabil demult, în vremea dacilor, poate ca un semn de recunoaştere pentru locul prin care se intra sub pământ, ori cine ştie din ce alte motive”, povesteşte profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor.

Acesta vorbeşte cu tristeţe de inscriptiile pe care le-a descoperit acum treizeci de ani şi care acum nu mai există, fiind acoperite de mâzgâlituri moderne. Întreaga peşteră este vandalizată, acoperită de sute de graffiti ale vizitatorilor inconştienţi.

De Peştera de la Limanu se leagă şi o serie de descoperiri ştiinţifice, printre care cea mai amănunţită a fost făcută de profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor (cel care a scris lucrarea “Labirintul subteran de la Limanu”).

Deşi descurajat de cei care auziseră că vrea să facă cercetări la Limanu, profesorul Boroneant a pornit, în anii ’70, în mare descoperire. El a găsit aici ceramică, atât romană, cât şi grecească, însă majoritatea era specific dacică, şi, totodată, a mai descoperit desene rupestre, figuri de oameni şi de animale.

Dintre ele se distinge, prin factura sa aparte, o figură umană, probabil un bărbat stând în picioare sau eventual pe un scaun. Capul este un pătrat umplut cu puncte, trunchiul un oval umplut tot cu puncte. Mâna dreaptă se sfârşeşte ca o pată neagră în formă circulară neregulată; în mâna stângă, personajul pare a ţine un scut pătrat. Demn de reţinut este faptul că, şi la celelalte figuri umane, mâinile se termină cu câte o pată de culoare neagră, lasând impresia unor obiecte ţinute în palmă.

Cu lungime de cca 4.000 metri ea este de departe cea mai lungă peşteră dobrogeană. O altă ciudăţenie este ramificarea de-a dreptul ameţitoare a galeriilor. Spre deosebire de majoritatea peşterilor unde apele şi-au croit galerii principale spre care converg galerii secundare – după cum într-un oraş străzile laterale ies în bulevarde – proiectantul Peşterii Limanu nu a avut nici un gând de sistematizare. Privindu-i planul veţi înţelege de ce aici s-au rătăcit deseori vizitatorii nepregătiţi.

 

Planul pesterii Liman

 

Şi mai bizar este aspectul unor galerii, care au secţiune rectangulară foarte regulată, de ca şi cum au fost cioplite de om. În realitate este vorba de o morfologie specifică peşterilor dezvoltate în calcare cu stratificaţie orizontală, în ceea ce geologii denumesc structuri tabulare. (Peştera Mammoth din SUA, cea mai lungă din lume, de peste 600 km, are multe astfel de galerii şi acolo nu spune nimeni că a fost săpată de om). Dar la Limanu, pentru a face lucrurile şi mai complicate, unele sectoare de galerie chiar au fost cioplite de oameni.

În astfel de locuri se văd foarte clar urmele de daltă. Mai mult decât atât, pentru a nu risca ca bolta să se prăbuşească peste săpători, au fost clădite din dale de calcar pilieri şi ziduri de sprijin. Dar cine să fi fost miserioşii cioplitori troglodiţi? Scormonind în trecutul acestei peşteri, arheologul Vasile Boroneanţ a descoperit incizii şi desene în cărbune pe care le-a apreciat ca fiind foarte vechi, posibil neolitice. Altele posibil dacice. (Unii cred chiar că Limanu ar fi peştera Keirys, despre care vorbeşte Dio Cassius în Istoria Romană. El spune că după ce în războiul dintre regişorii dobrogeni Rholes şi Dapix cei din urmă au fost învinşi, ei s-au ascuns într-o peşteră, cu familii, vite şi tot avutul.

La aproximativ 35 m de la intrare se află şi un bloc de piatră pe care sunt gravate trei figuri umane. Din păcate, reprezentarea a fost distrusă parţial.

Un interes deosebit prezintă figurile de călăreţi; caii văzuţi din profil sunt redaţi în galop, iar călăreţii au chipurile privite din faţă. Ca siluete şi mod de prezentare seamană în mod izbitor călăreţilor daci de pe ceramica descoperită în multe aşezări de pe aria locuită de traco-daci.

Celelalte desene – simbolurile religioase creştine, literele sau cuvintele în caractere chirilice – aparţin perioadei romano-bizantine şi celei ulterioare, fiind o dovadă că peştera de la Limanu a constituit un adăpost pentru populaţia locală până târziu către sec. X-XI e.n.

Cele mai vechi desene aparţin însă foarte probabil perioadei de maximă înflorire a culturii geto-dacice (sec. I i.e.n.) de când datează, conform arheologilor, amenajarea peşterii.

Pestera Limanu

Într-o porţiune mai uşor accesibilă a peşterii s-a descoperit ceramică grecească şi opaiţe, ce arată că locuitorii cetăţii Callatys, în urmă cu aproape două milenii ciopliseră altare unde veneau poate să se închine zeului Mithras. Dar cel mai probabil ar fi că, odată cu răspândirea creştinismului în secolul al X-lea, s-a încercat transformarea peşterii într-un lăcaş de cult, după exemplul binecunoscut al grotelor-chilii şi grotelor-bisericuţe săpate în cretă de călugării pietrari de la Basarabi.

În prezent Peştera Limanu este declarată arie protejată şi se află în custodia Asociaţiei GESS, care îşi onorează misiunea, dar cu mare dificultate. De exemplu, poarta metalică de 350 kg care proteja intrarea a fost smulsă cu un taf şi vândută la fier vechi.

(Articol citit de 1.177 ori)
Voteaza articolul !
[Voturi: 13 Media: 4.2]

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

1 0

Abonează-te prin mail:

Delivered by FeedBurner