Misterul nunții înghițite de Siret la Nămoloasa

Misterul nunții înghițite de Siret la Nămoloasa

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

În satele din toată Moldova şi din o bună parte a Munteniei este transmisă din rapsod în rapsod, de mai bine de un secol şi jumătate, o melodie populară foarte tristă, care aminteşte de o tragedie fără seamăn petrecută pe Siret, în apropiere de localitatea Nămoloasa.

Balada cunoaşte mai multe variante de interpretare, iar numele ei diferă de la zonă la zonă. Astfel, în satele din Vrancea şi Galaţi balada este cunoscută sub denumirea de „La Siret, la Nămoloasa”, în vreme ce Moldova de mijloc şi în Basarabia poartă numele de „Legenda miresei”.

Puţină lume ştie însă, că această legendă este de fapt povestea literaturizată a unei drame reale, petrecută cam pe la jumătatea secolului al XIX-le în aşezarea aflată pe pământ vrâncean, dar care, paradoxal, este sub administraţie gălăţeană.

Misterul nunții înghițite de Siret la Nămoloasa

Nămoloasa lui Petru Voievod

Deşi în zilele noastre Nămoloasa este o aşezare aproape anonimă şi aproape pustiită de migraţia către zări mai bune, în urmă cu câteva secole aici era un târg important din sudul Moldovei. Atestată documentar încă din vremea lui Petru Vodă (1448 dHr), localitatea era poarta de trecere dintre Muntenia şi Moldova, iar aici s-au aşezat numeroşi negustori de lemn (adus cu plutele), de animale (fiind un punct foarte important al tranhumanţei către bălţile din balta Dunării) şi de alte bunuri.

Faptul că Nămolosa însemna foarte mult pentru administraţia Moldovei este demonstrat de accea că pe la 1830-1835 aici este atestată funcţionarea unei vămi foarte importantă, care îi taxa pe mocanii vrânceni, băcăuani şi ardeleni (ungureni), care treceau pe aici cu turmele, la iernat, după ce coborau de la munte sau chiar traversaseră Carpaţii prin culoarul Ojdula-Soveja sau prin pasul Oituz.

De altfel, există mai multe surse care atestă că o parte dintre familiile din Nămolosa sunt descendente din refugiaţi veniţi din Ardeal, mai ales în urma prigoanei pornită contra contra românilor (în special a ortodocşilor) din vremea împărătesei Maria Tereza. Tragedia care a născut o baladă Potrivit profesoarei Carmen Titiana Ioniţă (soţia preotului din Nămoloasa, Gheorghiţă Ioniţă), care a făcut o excelentă cercetare pe seama originilor legendei, drama care a inspirat totul s-ar fi petrecut pe la jumătatea secolului al XIX-lea.

Dacă în alte locuri cântecul este doar emoţie artistică, acolo, la Nămoloasa, toată suflarea satului ştie că balada nu este un simplă interpretare a unei melodii, ci că totul este o rememorare a unor fapte teribile, care au zguduit din temelia aşezarea moldavă şi a cernit cam o duzină de sate vrâncene şi gălăţene.

„Am descoperit legenda miresei în 2008, la un an de la venirea noastră în parohie. Fiind cadru didactic în localitate, am văzut pe un panou de pe holul şcolii o imagine din anii 70 ai secolului trecut, care înfăţişa corul din acea vreme al căminului cultural, dirijat de prof. Florică Dumitrache, profesor de muzică la şcoala din sat. De aici a pornit interesul meu pentru această legendă. Cu ajutorul învăţătorului Constantin Nicolae, pensionar acum, am aflat că ea ar data din jurul anului 1850 şi că are ca punct de pornire un fapt tragic, real”, a povestit profesoara pentru ziarul „Lumina”.

De altfel, până în anul 1968, legenda a fost doar o întâmplare povestită din neam în neam, iar meritul de a o pune pe hârtie aparţine unui rapsod popular cunoscut în zonă, Gheorghiţă Călin (decedat în 1988), care a dat lumii varianta cântată în zilele noastre.

„ Această ultimă variantă am identificat-o în colecţia personală a fiicei lui. «La Siret la Nămoloasa» este varianta cântată a legendei, a cărei muzică este compusă de către profesorul Florică Dumitrache, tatăl sopranei Liliana Dumitrache, de origine de pe aceste meleaguri”, a mai mărturisit profesoara Carmen Titiana Ioniţă.

Venea o nuntă pe Siret

Potrivit mărturiilor adunate de profesoara amintită, în acea vreme se obişnuia ca în timpul iernii Siretul să fie traversat pe gheaţă. De altfel, în zonă n-a existat nicicând vreun pod, aşa că drumeţii fie apelau la o plută sau o barcă, fie mergeau la vadurile aflate la peste 20 de kilometri distanţă. În anul în care s-a produs tragedia la care facem referire, nunta a încercat să treacă pe gheaţă, undeva în zona cătunului Blehani (acum dispărut).

Era în perioada cunoscută popular sub numele de „Câşlegi”, adică între Anul Nou şi postul Paştelui, când este dezlegare la nunţi creştineşti. Din ce se pare, mirele era din Tudor Vladimirescu sau Vameş (aşezări gălăţene de pe malul de est al Siretului), în vreme ce mireasa era din Nămoloasa. La un moment dat, după ce ritualul gătitului miresei şi cel a despărţirii de părinţi ei fusese îndeplinit, alaiul de nuntă, urcat în sănii trase de cai, a pornit către malul celălalt, peste gheaţa râului.

Din păcate, gheaţa a cedat sub greutatea convoiului şi toată suflarea s-a inecat în apele îngheţate. Au pierit zeci de nuntasi, printre care mireasa, nunii, socrii mari şi lăutarii. Numai mirele a scăpat şi a dat socrilor mici teribila veste. Nu se cunoaşte cine a închipui primele versuri ale baladei, însă este cert că varianta descoperită de Gheorghiţă Călin rămâne cea de referinţă, fiind cântată atât de ansamblul folcloric al aşezării, dar şi de numeroşi rapsozi, inclusiv din Basarabia.

Un exemplu la îndemână este faptul că balada este cântată magistral de basarabeanca Natalia Munteanu, care a auzit-o cu foarte mulţi ani în urmă, copil fiind, în satul Coşerniţa, raionul Floreşti, în Republica Moldova. Cum a ajuns acolo este un mister, căci nicăieri în satele învecinate balada nu este cântată, iar cercetătoarea Natalia Munteanu a fost convinsă la început că are de-a face cu o cântare strict locală.

O altfel de Mioriţa

Frumoasa baladă, născută la nici o sută de kilometri de obârşia celebrei Mioriţa (de care, de altfel, şi aminteşte în întreaga ei structură, inspiraţia din acesta în versificaţie fiind mai mult decât evidentă) debutează cu un drum iniţiatic, cu elemente identitare de neam, „din Carpaţi spre mare“, străbătut de tînărul plecat la peţit.

„Un fecior frumos/ Pe-un cal arătos/…Cu urechi ciulite/ Şi steluţe-n frunte…“, printr-un codru de fag, fluierând, „Şi tot întrebând:/ Spuneţi-mi, vă rog,/ Pe ce drum să merg,/ Ce cale s-apuc,/ S-ajung mai curând,/Unde-mi este gând, / Cu-ai mei călăreţi,/ La neamul de geţi?/ Căci mersese zvon/ De la om la om,/ Că-n jos de Siret,/ Unde nu-i brădet,/ Este-un sat frumos,/Cu oameni făloşi,/ Cu câmpii mănoase,/ Şi fete frumoase,/ Harnice şi bune,/ Cum nu-s alte-n lume”. (Balada Miresei)

Exact ca mama ciobanului ucis din „Mioriţa“, tânărul întreabă din om în om unde să caute satul din care să-şi aleagă mireasă, iar toţi îl îndrumă spre Nămoloasa. Drumeţul se luptă cu forţele dezlănţuite ale naturii, însă, chiar înainte de Anul Nou, ajunge în satul cu fete frumoase, Nămoloasa, unde o întâlneşte pe Gherghina, viitoarea lui mireasă,

„Cu faţa ca spuma,/ Cu buze de miere,/ Şi cu ochi de stele”. Ajunşi la casa fetei, mirele şi peţitorii sunt sfătuiţi de mama fetei să se întoarcă pe altă cale spre casă, „Că astăzi în zori,/ Două urisitori,/ M-au vestit în vis,/ Că Gherghine-i scris,/ C-o să-i iasă-n cale,/ Un balaur mare,/ Blestemat şi rău, /S-o-nghită în hău”. După ce au chibzuit ce să facă, au hotărât să treacă Siretul pe gheaţă, moment în care se întâmplă nenorocirea. „Sloii s-au pornit,/ Apa s-a umflat,/ Şi s-a tulburat./ Şi braţă la braţă,/ Au pierit sub gheaţă,/ Nun şi nună mare,/ Fecior şi fecioare”. (Balada Miresei)

Din tragedie s-a salvat doar ginerele: „Şi mă duc în sihăstrie,/ Să-mi fie viaţa pustie,/ Ori mă duc într-un pustiu,/ Pradă fiarelor să fiu”. Legenda se încheie cu un blestem adresat Siretului: să i se surpe malurile, iar „Prundurile tale,/ Să nu vadă pod pe ele/ Pân-la a doua înviere./ Să nu vezi pe ele plută,/ Apele să ţi se-mpută,/ Şerpii să ţi-o sorbă-n nări,/ Să ţi-o-mprăştie sub nori”.

Misterul nunții înghițite de Siret la Nămoloasa

În zonă se crede că blestemul chiar s-a înfăptuit şi aduc mărturi faptul că, prin anii 60, în zonă (se pare că exact în locul unde s-a produs tragedia) s-a ridicat un pod ce a fost luat de viitură după doar câteva luni, iar din el au rămas doar câţiva piloni din beton, ca un fel de mărturie şi de avertisment. Locul se numeşte şi în zilele noastre „Crucea Miresei”, întărind şi mai mult ideea că legenda nunţii dispărute sub gheaţă la Nămoloasa nu este o simplă plăsmuire a minţii unui rapsod, ci o poveste reală, care încă emoţionează profund.

(Articol citit de 466 ori)
Voteaza articolul !
[Voturi: 3 Media: 5]

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

3 0

Related Articles

Abonează-te prin mail:

Delivered by FeedBurner

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Lasă un răspuns