Ritualurile medievale cu care românii „alungau“ ciuma

Ritualurile medievale cu care românii „alungau“ ciuma

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

Românii din Evul Mediu au apelat adesea la superstiţii şi la ritualuri cu totul neobişnuite în încercarea de a se feri de epidemii scrie adevarul.ro.

Epidemiile de ciumă şi de holeră au făcut ravagii în Evul Mediu, pe teritoriul actual al României. Le-au căzut victime, potrivit istoricilor, chiar şi marii domnitori din trecutul românilor. În vara anului 1457, voievodul transilvan Ioan de Hunedoara a fost răpus de ciumă, în tabăra de la Zemlin, la câteva zile după ce armatele sale i-au alungat pe otomanii conduşi de Mahomed al doilea – Cuceritorul Constantinopolului de la porţile cetăţii Belgrad.

Ritualurile medievale cu care românii „alungau“ ciuma. Citeste mai mult: /adevarul.ro/locale/hunedoara/ritualurile-medievale-romanii-alungau-ciuma-fete-despuiate-alergau-jurul-satelor-tineri-ingropati-vii-1_5e89ece65163ec427175afc4/index.html

„Şi din această oboseală a căzut în friguri, din a căror cauză s-a consumat de tot. Medicamentele doctorilor au fost zadarnice. I-au dat sfatul să schimbe aerul şi a pornit cu prietenii săi în Semlin, ca acolo, la aer nou, să-şi învioreze corpul. Acolo erau ambii săi fii şi mai mulţi prieteni, cu Capistran dimpreună. Medicii erau îngrijoraţi asupra vieţii lui, deoarece temperatura nu mai înceta şi neîntrerupt îl mistuia. Şi Capistran a început a-l face atent, că aceasta este voinţa lui Dumnezeu, că voieşte să-l ducă din această viaţă mizerabilă, la fericirea eternă”, relata cronicarul Gaşpar Heltai, din secolul al XVI-lea.

Ciuma „alungată” cu superstiţii

În Evul Mediu, adesea românii au asociat ciuma şi holera cu creaturi înspăimântătoare, care puteau fi alungate prin superstiţii. În imaginarul oamenilor, ciuma era înfăţişată ca o bătrână cu chipul urâţit de mulţimea de bube, care aducea moartea cui stă în apropierea ei.

„Când mor toţi într-o casă de ciumă, vecinii de la nouă case din apropiere să sară cu mic cu mare, să ia o găină neagră sau un cocoş negru cu ei şi să urce cu toţii pe un deal, unde vor aprinde nouă vetre cu nouă focuri. Apoi să ocolească vetrele de nouă ori, unul având găina în mână. Dacă unul va muri, ceilalţi să nu se sperie, ci să-l îngroape împreună cu găina”, era unul dintre ritualurile împotriva ciumei, relatate de etnologul Tudor Pamfile, în volumul „Duşmani şi prieteni ai omului” (1913).

Disperarea oamenilor dădea frâu liber şi altor ritualuri menite să sperie personificarea epidemiei. „Bandinus (nr. Arhiepiscopul Marco Bandini), la 22 Noiembrie 1646 vizitează satele de pe lângă graniţă din vecinătatea Lucăseştilor şi spune că a văzut cum prea superstiţioasa naţiune română ridicase priapos la toate răspântiile drumurilor cu următoarea figură: ţăranii tăiaseră un stejar foarte mare, căruia meşterii îi dăduseră forma de faţă omenească, îi puseră picioare şi mâini. Statuia aceasta prestigioasă ţinea în mâna dreaptă un sceptru, adică un arc întins cu două săgeţi, în mâna stângă o lance care vibrând, părea că ameninţă cu lovitura. Naţiunea [română] cea ignorantă şi crescută în superstiţiuni crede că cu acest meşteşug poate înspăimântă boala Ciumii care bântuia la hotarele Transilvaniei, ca să nu se încerce de a atinge margenile Moldovei. Aceste figuri le-a văzut însuşi, fiind de faţă”, scria Tudor Pamfile.

Ciuma nu se atingea de oamenii tineri şi goi, potrivit altei relatări culeasă din folclorul românesc.

„Bărbaţi foarte demni de credinţă povestiră că într-o noapte obscură, 10 fete bătrâne (în vârstă), despuiate, alergară de mai multe ori împrejurul satelor, gesticulând cu săltături şi jocuri cu cântece, cari aruncau din mână beţe aprinse. Acestora le ieşeau înainte 10 flăcăi tot despuiaţi, înarmaţi cu lănci sclipitoare, salutându-se în tăcere unii pe alţii. Făcând-o aceasta, românii cred că Ciuma nu se va atinge de oamenii goi, ci va avea ruşine şi va cruţa pe acei de etate tânără. Şi nici era aceasta sfârşitul prostiilor, căci tot acei 10 goi într-o altă noapte traseră în acel loc un plug cu boi, brăzdând pământul împrejurul satelor, pe cari [flăcăi] tot pe atât de multe fete îi precedau, amestecându-şi cântecele cu râsul.

Locuitorii înarmaţi cu ghioage stăteau cu faţa întoarsă în spre Transilvania, la brazdă, ca să se lupte în contra Ciumii”, scria Tudor Pamfile.

Drumuri închise şi „Hristos e cu noi” pe uşile caselor

Pentru a feri populaţia de epidemii, unii domnitori medievali ordonau închiderea drumurilor. „27 Octombrie 1553, ciuma bântuia Ardealul si Moldova lui Alexandru Lăpuşneanu. Pentru pază, se închideau drumurile, ca să se impiedice circulaţia şi deci si contagiunea. Bärbierii, fiind socotiţi drept doctori a toate stiutori, aveau cuvântul lor, cuvânt greu, când era vorba de închiderea vreunui drum”, scria Pompei Gh. Samarian, autorul volumelor „Medicina şi farmacia în trecutul românesc” (1938). Şi alţi domnitori au încercat să caute cauzele epidemiilor, dincolo de superstiţiile populare, şi să prevină răspândirea lor. „Boale multe Moldova nu cunoaşte, aceasta în raport cu ţările mai calde, dar uneori, deşi rar, este bântuită de ciumă şi de friguri rele. Că ciuma nu vine din stricăciunea aerului, s-a dovedit prin experienţă. Am observat însă că ea vine în ţările noastre, uneori din Polonia, care şi bântuie mai rău, uneori prin corăbii egiptene şi constantinopolitane, care obişnuiesc să vie în târgul Galaţi”, scria Dimitrie Cantemir, la începutul secolului al XVIII-lea.

Cărturarul de pe tronul Moldovei a numit ciuma o „boală lipicioasă”, deci contagioasă, faţă de care trebuiau luate măsuri ferme pentru prevenirea contaminării – igiena oraşelor fiind una dintre ele. Înaintea lui, alţi cronicari au numit-o „pierzăciune” sau „omor mare”, iar în vremea epidemiilor, oamenilor le era recomandat să scrie deasupra uşilor caselor „Hristos e cu noi”.

Ritual macabru împotriva holerei Holera, considerată la fel de nimiloasă ca şi Ciuma, se arăta prin sate, potrivit tradiţiei, cu înfăţişarea unei bătrâne având o seceră în mână. „Holera vine de seceră lumea mai ales când Dumnezeu vrea s-o pedepsească pentru multele ei fărădelegi. Aceasta se întâmplă mai ales după războaie, când se ivesc pe cer semnele obişnuite cumpenilor mari, precum sunt întunecimile de soare şi de lună, cutremurile de pământ, prelingerea stelelor sau ivirea stelelor cu coadă”, scria culegătorul de folclor arhaic românesc.

Holera aducea boala în sate, iar pentru a scăpa de ea, oamenii recurgeau la ritualuri dintre cele mai macabre. „Într-un sat, dacă oamenii au văzut că nu mai scapă de holeră, au luat un băiat voinic, i-au făcut o groapă în pământ, adâncă şi strâmtă, aşa, ca să poată sta un om în picioare. Au luat apoi băiatul şi au pus pământ peste el, de viu, şi el a murit acolo. Aşa a scăpat satul de holeră”, arăta autorul volumului „Duşmani şi prieteni ai omului”.

adevarul.ro

(Articol citit de 65 ori)
Voteaza articolul !
[Voturi: 2 Media: 5]
Căutare personalizată în site

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

1 0

Related Articles

Abonează-te prin mail:

Delivered by FeedBurner

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Write a Comment

Lasă un răspuns