Saschiz, o perlă transilvăneană

Like ISTORIA ROMÂNILOR pentru noutăți !

A fost o vreme când satul Saschiz ar fi rivalizat cu Sighișoara – centrul sașilor transilvăneni –, de care îl despart numai 23 de kilometri. Localitatea de azi a fost întemeiată de secui, în Evul Mediu, deși nu au fost descoperiri arheologice care să indice primele forme de viață din această vale pitorească. La fel ca alte așezări din zonă, la sfârșitul secolului XIII, a devenit un sat locuit majoritar de sași. I s-a zis atunci Kaissdit și a început, ușor, ușor să înflorească, până când în 1309 era deja centrul capitulului din Szászkézd și în 1407 aici se afla sediul Scaunului Sighișoarei.

În 1470, Saschizul a primit titlul de târg, care era mai mult decât onorific, însemna că așezarea are o importanță comercială în regiune. În secolele XIV-XV, Saschizul era una dintre cele mai de seamă așezări din sud-estul Transilvaniei, după cum susțin cercetătorii Daniela Marcu Istrate și Ioan Fedor Pascu, în „Cetatea Saschiz. Note istorice și arheologice“. Astfel că nu-i de mirare concurența pe care i-a făcut-o Sighișoarei în acei ani. La Saschiz exista școală încă din secolul XV, spital a fost construit în secolul XVI și industria era organizată tradițional, pe bresle meșteșugărești. Orișicât, a fost o comunitate importantă în Ardeal, într-atât încât, în 1663, principele Mihai Apafi I a ales să organizeze aici o dietă. Locul de întrunire a fost biserica din sat, un monument care a rămas la fel de important și astăzi – și care i-a adus Saschizului un loc în rândul satelor săsești care au intrat în Patrimoniul UNESCO.

Saschiz, o perlă transilvăneană

 

Celălalt turn cu ceas

Biserica evanghelică fortificată din Saschiz a fost ridicată pe locul unei bazilici în stil romanic – un caz asemănător cu cel al bisericii din Viscri. Construcția a început în 1493 și s-a încheiat în 1525, iar lăcașul de cult a fost închinat regelui Ștefan I al Ungariei. Realizată în stil gotic târziu, din piatră de carieră, biserica are 22 de contraforturi, o sală mare și un cor închis pe trei laturi. Astăzi este un reper în rândul lăcașurilor de cult care pot face față unui asalt, prin fortificația care le oferea locuitorilor un adăpost în caz de pericol. Primul nivel al fortificației este construit din cărămidă, deasupra sălii și a corului – alte două niveluri sunt ridicate deasupra sacristiei. Ansamblul este înconjurat de un zid de apărare puternic, înalt de până la 9 metri.

Citește și :   Valea Albă din Bucegi, un loc încărcat de energii inexplicabile

Turnul bisericii din Saschiz a fost inspirat de Turnul cu Ceas din Sighișoara, având același constructor, un maistru tirolez, care l-a supraînălțat în 1677. Însă a suferit câteva traume de-a lungul timpului: în aprilie 1714, Saschizul a fost lovit de un incendiu devastator, care a topit cele trei clopote ale turnului cu ceas. Apoi, turnul a fost renovat în 1832, dar cutremurul din 1986 l-a avariat grav. Lucrările de întreținere și de restaurare a ansamblului din Saschiz au început în 1999.

Saschiz, o perlă transilvăneană

Astăzi, oricine dorește poate să vadă interiorul bisericii din Saschiz, să se minuneze de orga adusă din Brașov în 1788, să descopere gurile de aruncare ale fortificației și să privească prin cele 12 lucarne care străpung acoperișul de țiglă colorată.

Cetatea țărănească de refugiu. Un sistem medieval de apărare colectivă

Mai mult decât această bijuterie arhitecturală, satul mai păstrează și ruinele unei cetăți țărănești de refugiu, aflată la 4 kilometri în nordul localității. Înconjurată de pante abrupte pe trei laturi, cetatea de refugiu ar fi fost ridicată peste o fostă fortificație romană, cu scopul strategic de a păzi drumul dintre Rupea și Sighișoara. Pentru construirea acestui întreg sistem de apărare au contribuit șapte sate din zonă, căci ar fi fost o aventură prea costisitoare pentru o singură așezare: Saschiz, Cloașterf, Archita, Daia, Criț, Diawaldia și Adamsdorf, dintre care ultimele două au dispărut între timp. Cetatea, cu o lungime de 92 de metri și cu o lățime de 53 de metri, a avut șase turnuri, dar nu s-au mai păstrat toate: turnul de pază, turnul porții, turnul școlii, turnul preotului, turnul muniției și turnul voievodal. Toate sunt reunite printr-un drum de gardă, de-a lungul zidului de fortificație.

Citește și :   Legenda „Dâmbului lui Gâf“

Cetatea taraneasca Saschiz

În incinta cetății medievale existau două iazuri cu pește și o fântână adâncă de vreo 70 de metri, din care se spune că pornea o galerie subterană ce unea cetatea de sat. Conform arheologilor, după Primul Război Mondial, doar 10 metri mai erau practicabili. Existența acestei cetăți a suplinit nevoia locuitorilor de refugiu în timpul asediilor până la sfârșit de secol XV, când a avut loc marea invazie turcească, și s-a început și fortificarea bisericii din sat. Cu timpul, biserica fortificată a devenit principalul loc de refugiu, iar cetatea medievală a căzut în plan secund. Totuși, cetatea țărănească din Saschiz a rămas în picioare și a fost întreținută de comunitatea de sași. După plecarea germanilor, din 1945, a început distrugerea cetății – a devenit o simplă sursă de materiale de construcție, a fost dată uitării și a intrat în paragină. Din 1965 a rămas complet abandonată.

Astăzi este monument istoric de clasa A, dar degeaba. Abia din 2004, ruinele cetății se zăresc din nou peste orizontul din Saschiz, după ce dealul pe care e amplasată a fost curățat de arbuști și drumul spre cetate a fost restaurat. Monumentul poate fi însă vizitat doar din exterior, căci se află într-un proces amplu de restaurare, cu fonduri europene.

Ceva bun de la țară

Oricine ajunge în Saschiz poate afla cu ușurință despre traiul sașilor din Ardeal – deși n-au mai rămas prea mulți în sat, doar în jur de 60. Există, mai presus de toate, o tradiție la care comunitatea nu renunță: ceramica de Saschiz. Din mai până în septembrie, atelierul meșterilor din sat îi primește cu brațele deschise pe călătorii care vor să învețe tainele producerii ceramicii. Așa că fiecare poate pleca acasă cu un suvenir pe care și l-a creat singur.

Citește și :   Vintilani, satul din Mehedinți cu un singur locuitor

Saschizenii au pregătite și câteva surprize gastronomice: cea mai vestită în regiune este rubarba, o plantă foarte populară aici, care ajunge în dulcețuri, compoturi și ciorbe delicioase. De altfel, primăvara, localnicii organizează și o sărbătoare – care se cheamă chiar așa, Sărbătoarea Rabarbărului. Nu sunt de lepădat nici gemurile de zmeură, fragi și căpșuni pe care săsoaicele le prepară după rețete tradiționale, vechi de sute de ani.

(Articol citit de 102 ori)
Voteaza articolul !
[Voturi: 1 Media: 5]
Get new posts by email:

Telegram

si

Facebook

Share
Share