Tezaurul pierdut al României

Susține România Misterioasă printr-o donație. Serviciu asigurat de PayPal

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

 

În 1914 a început Primul Război Mondial. În august 1916 Carol I moare, iar România ia decizia participării la conflagraţie alături de Antantă. Dar eram slab înarmaţi, bazându-ne, ca şi astăzi, mai mult pe tratatele cu marile puteri decât pe propriile tunuri. Deşi campania a debutat favorabil, prin pătrunderea trupelor române în Transilvania, în scurt timp trupele germane, austro-ungare şi bulgare au preluat inițiativa, ocupând, în toamna aceluiaşi an, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia. Conducerea României a fost nevoită să mute capitala ţării de la Bucureşti la Iaşi. În luna noiembrie, s-a decis şi mutarea sediului Băncii Naţionale a României, inclusiv tezaurul, în același oraș.

Din cauză că trupele austro-ungare înaintau, la 12 decembrie 1916, Consiliul de Miniştri aprobă transferul tezaurului în Rusia, spre păstrare, până la terminarea conflagraţiei mondiale. Tezaurul care urma să ia drumul Moscovei era compus din: acte, documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărţi rare, odoarele mănăstireşti din Moldova şi Muntenia (printre care şi osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir), arhive, depozite, colecţii ale multor instituţii publice şi particulare, acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit, dar şi aur, în cea mai mare parte proprietate a Băncii Naţionale a României. Bunurile au fost încărcate într-un tren cu 24 de vagoane care a dus tezaurul în beciurile Kremlinului, unde se afla şi tezaurul Rusiei. Valoarea declarată a bunurilor româneşti din acel tren era de aproape 1,6 miliarde de lei (la valoarea leului de atunci), din care aur efectiv în valoare de circa 570.000 de lei, arhivă evaluată la 500.000 de lei, iar restul, adică încă 1,6 miliarde de lei, erau obligaţiuni, titluri de credit, tablouri, cărţi rare etc.

Tezaurul pierdut al României

În 1917 izbucneşte revoluţia bolşevică, comuniştii preiau controlul fostului stat ţarist, iar Rusia iese din război şi… confiscă tezaurul României. Conform documentelor aflate la Arhivele Naţionale din Bucureşti, Lenin trimite următorul ordin: “Stimate tovarăşe, Consiliul Comisarilor Poporului a hotărât alocarea sumei de 5.000.000 de ruble Colegiului Suprem Ruso-Român pentru problemele României şi Basarabiei, cu amortizarea acestor sume din fondul românesc arestat la Moscova”. Cu alte cuvinte, îşi formau reţele de spionaj împotriva noastră cu propriii noştri bani. Între timp, se termină războiul şi Regatul României se întregeşte cu Transilvania, Basarabia şi Bucovina.

În 1921, guvernul de la Washington îl anunţă pe cel de la Bucureşti că pe piaţa aurului din Statele Unite au apărut piese cu marca tezaurului românesc depozitat la Kremlin. Începe scandalul internaţional, iar ruşii ne propun să le cedăm tezaurul contra recunoaşterii alipirii Basarabiei la România. Bucureştiul refuză propunerea. În 1935, Uniunea Sovietică ne restituie, din tot ce aveam la ei, doar arhivele şi osemintele lui Dimitrie Cantemir.

Tezaurul mareşalului Antonescu

În 1939, începe al Doilea Război Mondial, iar România se aliază cu Germania. Mareşalul Ion Antonescu încheie un pact cu Hitler, iar ţara noastră începe să vândă statului nazist diferite produse, în special grâu şi petrol, contra aur. În urma acestui comerţ, rezerva de metal preţios a Băncii Naţionale a României ajunge în 1944 la 241,9 tone, cea mai mare din toată istoria de până atunci a ţării noastre. În 1944, de frica invaziei sovietice, această rezervă uriaşă e ascunsă într-o grotă de la Mănăstirea Tismana. „Dacă ar fi fost surprins în București, la intrarea trupelor sovietice, cel puțin până la semnarea Convenției de armistițiu, în 12 septembrie, tezaurul ar fi putut împărtăși soarta multor altor valori considerate capturi de război și care nu s-au mai întors niciodată acasă”, se arată în lucrarea „Tezaurul Băncii Naționale a României la Moscova”, editată de BNR.

Promoție valabilă până în 31 ianuarie 2021
carturesti.ro

Tezaurul s-a reîntors la București în 1947, în plină ocupație sovietică a țării. Evoluția acestui tezaur în acei ani este foarte interesantă, conform datelor Băncii Naționale. Se observă că în 1945, în timp ce era ascuns la Tismana, cantitatea scade cu 3,8 tone. Apoi, în 1946, tot în perioada Tismana, tezaurul BNR mai pierde, oficial, 10 tone – adică diferența dintre 238,8 tone și 229,1 tone. Nu știe nimeni cum s-a întâmplat. De la această dată, tezaurul BNR începe să se subțieze masiv până în 1955, când rezervele ajung la 45,8 tone.

Faţă de 1944, când a fost ascuns la Tismana, s-a înregistrat un minus de 196,1 tone. Ce s-a întâmplat cu ele? Plată a datoriei de război? Puțin probabil… Potrivit acordului sovieto-român pentru pagubele de război, semnat la Moscova în 16 ianuarie 1945, România a fost obligată să plătească URSS, între 12 septembrie 1944 şi 12 septembrie 1950, 300 milioane dolari, adică 50 milioane dolari anual timp de 6 ani, în produse petroliere, cherestea, vite, grâne, vase maritime şi fluviale, material mecanic şi feroviar etc. Deci, cele aproape 200 de tone de aur de la Tismana nu au fost luate de ruşi ca despăgubire de război. Dar în ce mod? Surse din Ministerul de Externe al României susţin că acel tezaur a fost luat în custodie de Moscova, adică în păstrare (cu de-a sila, desigur). Cu aceasta, povestea aurului ascuns la Tismana se încheie abrupt. BNR a refuzat să comenteze aceste informații, deși „România liberă” a așteptat un răspuns oficial timp de o lună.

21 de ani de negocieri

În 1956 URSS ne restituie „Cloşca cu puii de aur”, un număr de piese din tezaurele bisericilor şi 1.350 de picturi şi gravuri. Cantitatea de aur restituită în acel moment cântărea 33 de kilograme. În 1965, Ceauşescu merge la Brejnev, preşedintele de atunci al URSS, şi cere restul tezaurului din 1917. Liderul sovietic a cerut insistent renunţarea la acest litigiu, spunând că, dacă dezgroapă el morţii, poate scoate România cu mari datorii faţă de URSS. Dar litigiul a rămas deschis.

Statul român a reluat cererea de retrocedare în 1995. Ulterior, s-a format o comisie româno-rusă de istorici care să studieze chestiunea. Oficial trebuie să recuperăm 93,4 tone de aur, în valoare actuală de 2.668.000.000 de dolari, din tezaurul trimis la Moscova în 1917.

Vechi iubitori de aur

Locuitorii de pe teritoriul actualei Românii au fost, din cele mai vechi timpuri, pasionați de aur. Cele mai vechi bijuterii din acest metal descoperite până acum provin din Balcani, în arealul fostelor neamuri pre-tracice.

Populaţiile balcanice, în ge­neral, şi cele de pe teritoriul ţării noastre, în special, au fost mai mereu menţionate în antichitate ca iubitoare de aur. În apropierea oraşului Varna, din Bulgaria, a fost descoperit un tezaur vechi de 6.500 de ani. La Moigrad, judeţul Sălaj, a fost găsit un idol de aur vechi de 5.500 de ani.

Neamul dacic al agatârşilor, sau dacii ardeleni, a fost loca­lizat de Herodot la izvoarele râului Maris (Mureş). Faţă de ceilalţi traci, agatârşii aveau unele trăsături aparte, cum ar fi gingășia, bogăţia în aur şi proprietatea comună asupra femeilor. Aristotel menţionează că la agatârşi legile se cântau, pentru a fi învăţate pe dinafară.

Tracii, aliaţi ai troienilor, erau toţi îmbrăcaţi în aur, aveau chiar şi arme din aur, precum zeii, după cum îi pomeneşte Homer în Iliada. De aceea au şi luat bătaie de la greci, care aveau arme din bronz, mult mai dure, mai rezistente decât cele din aur. Aşa ar fi căzut Troia… Bogăţia în aur le-a mai jucat o festă tracilor, de data aceasta ramurii nordice, adică dacii. În plină ”foame de bani”, împăratul Trian atacă Dacia şi o cucereşte pentru a o jefui de aur. Victoria a însemnat aducerea la Roma a unei prăzi de război inimaginabile chiar şi pentru zilele noastre. Conform istoricului Dio Cassius, dar şi medicului personal al împăratului, Criton, legiunile romane au adus din Dacia 165,5 tone de aur şi o cantitate dublă de argint, 331 de tone. Doar aurul găsit de romani prin trădarea generalului dac Bicilis ar valora, în ziua de azi, peste 4,6 miliarde de euro. “Creşterea producţiei de aur a Imperiului Roman, estimată la circa 10 tone de aur pe an, prin exploatarea minelor din Dacia a generat şi ceea ce în termeni actuali ar putea fi numit prima inflaţie din istoria omenirii. Tot de Dacia Romană este legată şi prima menţiune din istorie, în anul 162 d.Hr., despre un împrumut cu dobândă în monede de aur. Este vorba de o plăcuţă ceramică descoperită la Roşia Montană, în care sunt stipulaţi termenii împrumutului unei sume de 60 de dinari cu o dobândă de 1% pe lună, tranzacţia fiind încheiată în prezenţa a doi martori şi girată de o a treia persoană”, ne-a spus profesorul universitar Gheorghe Popescu, expert în mineritul aurului.

La anul 1.600, din minele de aur ale Munţilor Apuseni şi din zona Baia Mare se extrăgea aproximativ 20% din producţia mondială de aur, spun statisticile specialiştilor în domeniu.

romanialibera.ro

Voteaza articolul !
[Voturi: 6 Media: 3.5]
(Articol citit de 582 ori)
Susține România Misterioasă printr-o donație. Serviciu asigurat de PayPal

Vă așteptăm comentariile și pe pagina de Facebook.

Abonează-te prin mail:

Delivered by FeedBurner